Halep ar fi putut fi obligată să se retragă din turneul de la Wimbledon chiar dacă nu ar fi fost accidentată
Simona Halep ar fi putut fi obligată să se retragă din turneul de la Wimbledon chiar dacă ar fi fost aptă de a juca şi apăra trofeul cucerit în 2019, informează dailymail.co.uk, citat de news.ro.
Luni, sportiva de pe locul 3 WTA a fost contactată de autorităţile sanitare britanice, care au informat-o că în avionul cu care a călătorit la Londra a fost înregsitrat un caz de infectare cu noul coronavirus. Dacă ar fi rămas pe tabloul principal, ea ar fi putu fi nevoită să se retragă şi să intre în izolare.
Aflat în izolare deja, antrenorul Simonei Halep, Darren Cahill, a scris, marţi, pe Twitter: "În autoizolare de luni, după ce NHS Track&Trace a făcut întreg zborul nostru din 21 iunie către Marea Britanie cazuri de contact cu o persoană care a fost testată pozitiv cu covid, câteva zile mai târziu. Patru teste negative în ultimele opt zile şi vaccinat cu schema completă înseamnă zero. Total dezamăgit."
Potrivit Sportsmail, Halep, şi ea vaccinată cu schema completă, a călătorit în acelaşi avion cu Cahill şi de asemenea a fost contactată de autorităţile sanitare, dar jucătoarea apucase să revină în România.
Dacă ar fi fost încă pe tabloul principal, Halep ar fi avut, totuşi, o şansă să nu fie obligată să se retragă din turneu, deoarece nu există o regulă strictă pentru o astfel de eventualitate. O purtătoare de cuvânt a turneului de la Wimbledon a spus că "într-o astfel de situaţie, este efectuată o evaluare individuală a riscurilor, împreună cu agenţia engleză se sănătate publică (Public Health England)".
Totuşi, tenismenul danez Frederik Nielsen şi jucătoarea britanică Johanna Konta au fost nevoiţi să se retragă de pe tabloul de dublu masculin, respectiv simplu feminin după ce au fost în contact cu persoane infectate. Însă, în aceste două cazuri, a fost vorba de persoane apropiate, antrenorii lor.
Simona Halep, locul 3 mondial şi deţinătoarea trofeului, şi-a anunţat, vineri, retragerea de la turneul de grand slam de la Wimbledon. Sportiva a afirmat, într-o postare pe Instagram, că nu este complet refăcută în urma accidentării la picior, pe care a suferit-o la Roma, în 12 mai.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰