Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Înfrângere pentru Simona Halep la Indian Wells! Românca a pierdut în faţa Kristinei Mladenovic, în turul al treilea

Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 6-3 de Kristina Mladenovic (Franţa), favorită 28 şi poziţia 26 în ierarhia mondială, în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA).

de Redactia Observator

la 14.03.2017 , 00:10

Simona Halep, cap de serie numărul 4 şi locul 4 WTA, a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-3, 6-3 de Kristina Mladenovic (Franţa), favorită 28 şi poziţia 26 în ierarhia mondială, în turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Indian Wells (SUA).

Revenită pe teren, la Indian Wells, după mai bine de o lună de pauză, cauzată de o accidentare la genunchi, Halep a reuşit să treacă doar un tur. După o victorie destul de uşoară, în manşa a doua, cu croata Donna Vekici, românca a dat adevăratul test al condiţiei fizice şi formei sportive cu puternica Maldenovic.

Anterior, Halep şi Mladenovic s-au mai întâlnit de trei ori până acum, jucătoarea franceză impunându-se de două ori. Ultimul meci dintre cele două a avut loc în 2015, la Cincinnati, când Halep a câştigat, scor 7-5, 5-7, 6-4.

Articolul continuă după reclamă

Accederea în turul trei la Indian Wells este recompensată cu 65 de puncte WTA şi 41.350 de dolari.

Simona Halep a obţinut titlul la Indian Wells în 2015, iar în 2016 a fost eliminată în sferturi. Ea va pierde cel puţin o poziţie în clasamentul WTA.

Dacă nu va avea probleme fizice, Halep va participa la turneul de la Miami (21 martie - 2 aprilie), tot de categorie Premier Mandatory, unde are de apărat de asemenea un sfert de finală.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sport » Înfrângere pentru Simona Halep la Indian Wells! Românca a pierdut în faţa Kristinei Mladenovic, în turul al treilea