Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Jannik Sinner este câştigătorul Australian Open 2024: a cucerit primul grand slam din carieră. Victorie în faţa lui Daniil Medvedev

Australian Open 2024. Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner, cap de serie numărul 4, a câştigat primul grand slam din carieră, după ce s-a impus, duminică, la Australian Open, în faţa rusului Daniil Medvedev, favorit 3.

de Redactia Observator

la 28.01.2024 , 15:18

Jannik Sinner este câştigătorul Australian Open 2024 Jannik Sinner este câştigătorul Australian Open 2024 - Profimedia

Australian Open 2024. Jannik Sinner este câştigătorul Australian Open 2024. Tenismanul a cucerit primul grand slam din carieră, cu o victorie răsunătoare în faţa lui Daniil Medvedev.

Jannik Sinner a câştigat Australian Open 2024

În vârstă de 22 de ani şi antrenat de Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep, Jannik Sinner a fost condus cu 2-0 la seturi, dar a revenit şi s-a impus, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3. Meciul a durat trei ore şi 44 de minute.

Articolul continuă după reclamă

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Pe acelaşi subiect

Jannik Sinner, care în semifinale l-a învins pe liderul mondial Novak Djokovic, este primul jucător italian care se impune la un turneu de grand slam, după Adrian Panatta, care a câştigat la Roland Garros în 1976, relatează news.ro.

Medvedev a mai jucat finala la Australian Open în 2021 şi 2022. La finala din 2022, el a fost învins de Rafael Nadal tot după ce a condus cu 2-0 la seturi. El are în palmares un titlu de grand slam la US Open, în 2021.

Reacţia lui Sinner, după ce a câştigat finala Australian Open

Italianul Jannik Sinner a declarat, duminică, după ce l-a învins pe rusul Daniil Medvedev în finala de la Australian Open, că este foarte fericit pentru titlul de la Melbourne, şi a mulţumit părinţilor săi, care l-au lăsat să aleagă ce vrea să facă în viaţă, fără a pune presiune pe el.

"Daniil, tu mă inspiri şi mă faci mereu să fiu mai bun. Sunt absolut sigur că la un moment dat trofeul acesta vor fi al tău. E plăcut să fii acum aici, în Europa ninge, acolo unde stau eu sunt minus 20 de grade, aşa că sunt fericit să fiu aici. Mulţumesc echipei mele pentru tot ajutorul, nu e uşor cu mine, încă sunt cam tânăr. A fost o nebunie felul în care am fost susţinut aici, mă simt ca acasă. Aş vrea ca toţi să aibă părinţi ca ai mei, m-au lăsat să aleg ce îmi doresc să fac în viaţă şi nu au pus presiune pe mine. Aş vrea ca toţi copiii să crească în acest fel. Gata, nu prea mai ştiu ce să spun, ne vedem anul viitor, voi fi aici", a declarat Sinner, la festivitatea de premiere.

La rândul său, Daniil Medvedev a declarat că data viitoare va încerca să joace mai bine. "Voi încerca să câţştig eu data viitoare, când ne vom întâlni în finală. Dasha, Alisa, dacă priviţi şi nu aţi oprit televizorul, voi încerca data viitoare să fac mai bine. Doare să pierzi în finală, dar să fii în finală este mai bine decât să pierzi înainte. Sunt mândru de mine şi voi încerca şi mai mult data viitoare"

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Sport » Jannik Sinner este câştigătorul Australian Open 2024: a cucerit primul grand slam din carieră. Victorie în faţa lui Daniil Medvedev