Antena Meniu Search
x

Shaun Murphy – Kyren Wilson 10-7. "Magicianul", campion în Tour Championship! Finală spectaculoasă, în AntenaPLAY!

Kyren Wilson – Shaun Murphy 10-7, în finala Tour Championship. Shaun Murphy a pus mâna pe trofeul de la Tour Championship, LIVE în AntenaPLAY. Acesta a fost ultimul turneu înaintea Campionatului Mondial de la Sheffield. Partida a fost comentată de Sonia Simionov, campioană naţională la biliard şi jurnalistă Observator, alături de Costin Neaga, campion naţional la biliard.

de Redactia Observator

la 03.04.2023, 01:07

Kyren Wilson – Shaun Murphy, finala Tour Championship, LIVE în AntenaPLAY

Shaun Murphy l-a învins pe Kyren Wilson pentru a 10-a oară în cele 14 meciuri directe. A făcut-o în stil de mare campion. A revenit de la 0-4 şi a reuşit să triumfe în Tour Championship. Luna trecută câştigase şi Players Championship, la Wolverhapton, după o finală cu Ali Carter, scor 10-4.

"Nu îmi vine să cred. Sunt extrem de fericit! Este pentru prima dată când câştig două turnee de asemenea nivel într-un singur sezon. Cariera mea a tot avut urcuşuri şi coborâşuri, trebuia să fie mai bună. Dar în ultimele luni am avut o creştere de formă. Sunt încântat. Înainte de orice, vreau să spun că Kyren este un model pentru toată lumea, un profesionist. Face totul aşa cum trebuie. Urmează performanţe importante pentru el, nu am niciun dubiu", a declarat Shaun Murphy la finalul meciului.

UPDATE 00.15: Kyren Wilson – Shaun Murphy 7-10. Victorie! „Magicianul” a reuşit să câştige finala Tour Championship. Este campionul campionilor!

UPDATE 17.40: Kyren Wilson – Shaun Murphy 4-4. Egalitate! Murphy a încheiat perfect pentru el prima sesiune. Wilson se poate bucura că a venit pauza!

Pe acelaşi subiect

Pentru a ajunge în ultimul act, Kyren Wilson a trecut lejer de două nume importante din circuit, 10-4 cu Ali Carter și 10-5 cu Ding Junhui. De partea cealaltă, campionul mondial din 2005 a avut mai mult de muncă. I-a eliminat pe Robert Milkins (10-8) și pe cvadruplul campion mondial, Mark Selby, în decisiv.

Kyren Wilson – Shaun Murphy LIVE VIDEO (15:00), finala Tour Championship, LIVE în AntenaPLAY

Aceasta va fi a 14-a întâlnire directă dintre cei doi englezi. ”Magicianul” conduce cu 9-4. Precedentul duel dintre cei doi a venit în semifinala de la 2023 Players Championship, unde Murphy a trecut de adversarul său, cu 6-3. Este a doua oară când cei doi se întâlnesc în ultimul act al unui turneu. Precedenta finală a fost câștigată categoric de Murphy, cu 9-1, în 2020, la Openul galez. În acest an, Murphy şi-a trecut în cont şi un trofeu. A câştigat Players Championship, după o finală dominată clar, 10-4 cu Ali Carter. De cealaltă parte, jucătorul de 31 de ani s-a impus la European Masters, cu un convingător 9-3 în fața lui Barry Hawkins, în finală. Pentru el, trofeul a fost al cincilea al carierei.

Premii spectaculoase la Tour Championship

Premiile totale de la Tour Championship nu sunt de neglijat și ajung la 380.000 de lire sterline. Cel care va pune mâna pe trofeu va încasa și un cec în valoare de 150.000 de lire sterline. Anul trecut, Neil Robertson a triumfat după o finală epică cu John Higgins (10-9).

Aceasta este a cincea ediție a Tour Championship, precedentele patru fiind câștigate de Ronnie O’Sullivan (2019), Stephen Maguire (2020) și Neil Robertson (2021 și 2022).

Ryan Day, break de 147 la Hull

Ryan Day a făcut break-ul maxim, la Tour Championship, LIVE în AntenaPLAY, în duelul cu Mark Selby, din sferturile de finală ale competiţiei de la Hull. La scorul de 2-0 pentru cvadruplul campion mondial, galezul de 43 de ani a reuşit break-ul de 147 de puncte, al treilea din carieră. Totul a început cu o bilă roşie de distanţă executată perfect.

Apoi, un alt moment special a venit la ieşirea către penultima bilă roşie. Mai mult, a urmat cea mai bună lovitură a lui din meci, în urma căreia a rămas perfect la bila neagră. A urmat încă o bilă roşie senzaţională, după care restul a venit de la sine. La final, Mark Selby l-a felicitat pentru una dintre loviturile spectaculoase de pe finalul break-ului. Galezul a fost evident aplaudat la scenă deschisă.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Sport » Shaun Murphy – Kyren Wilson 10-7. "Magicianul", campion în Tour Championship! Finală spectaculoasă, în AntenaPLAY!