Lotul final al României pentru amicalul cu Moldova şi ce numere poartă "tricolorii" pe tricouri
Naţionala de fotbal a României susţine, joi seara, un meci amical împotriva Republicii Moldova, partidă care ar urma să înceapă de la ora 21.00 şi să se joace pe Arena Naţională din Bucureşti.
Teoretic, amicalul a fost programat pentru a permite naţionalei ţării noastre să facă ultimele verificări înainte de meciul cu Austria, de duminică, din preliminariile Campionatului Mondial.
Practic, selecţionerul Mircea Lucescu s-a declarat nemulţumit de programarea acestui amical şi a precizat că va folosi o formulă experimentală în condiţiile în care presupuşii titulari nu au suficientă energie pentru a juca două meciuri într-un interval atât de scurt de timp, ei nefiind obişnuiţi cu un ritm atât de ridicat.
În aceste condiţii, Mircea Lucescu a decis să nu-i includă pe Andrei Burcă şi Andrei Raţiu în lotul pentru amicalul cu Moldova, iar alţi fotbalişti importanţi vor fi ţinuţi, cel mai probabil, pe banca de rezerve.
Lotul României pregătit pentru amicalul cu Moldova îi cuprinde pe: 1. Ionuţ Radu, 2. Kevin Ciubotaru, 3. Mihai Popescu, 4. Cristian Manea, 5. Virgil Ghiţă, 6. Marius Marin, 7. Alexandru Dobre, 8. Alexandru Chipciu, 9. Daniel Bîrligea, 10. Ianis Hagi, 11. David Miculescu, 12. Ştefan Târnovanu, 13. Valentin Mihăilă, 14. Vladimir Screciu, 15. Raul Opruţ, 16. Răzvan Sava, 17. Louis Munteanu, 18. Răzvan Marin, 19. Florin Tănase, 20. Dennis Man, 21. Olimpiu Moruţan, 22. Cătălin Cîrjan, 23. Vlad Dragomir, 24. Lisav Eissat, 25. Bogdan Racoviţan, 26. Ştefan Baiaram.
Chiar şi dacă va folosi o formulă experimentală, România este mare favorită în confruntarea cu Republica Moldova. Formaţia antrenată acum de Lilian Popescu traversează una dintre cele mai slabe perioade din istoria. Moldova a pierdut ultimele şase meciuri jucate şi, cu o singură excepţie, a făcut-o de fiecare dată la minim două goluri diferenţă, totul culminând cu partida din septembrie, din Norvegia, când Moldova a suferit cea mai usturătoare înfrângere din istorie, 1-11 cu Norvegia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰