Video Mircea Lucescu, în stare critică, vizitat de apropiați la spital. Reacţia lui Stoichiţă

Rămân îngrijorătoare veştile despre sănătatea antrenorului Mircea Lucescu. Starea sa este în continuare critică şi impune ca fostul selecționer să rămână la Terapie Intensivă, spun medicii care îl tratează. Aseară, la Spitalul Universitar a ajuns din Grecia şi Răzvan Lucescu, fiul antrenorului.

de Marko Pavlovici

la 06.04.2026 , 14:51

Noutățile sunt că starea lui Mircea Lucescu nu s-a agravat, este staționară, dar totuși rămâne extremă de gravă. Este în comă indusă și nu comunică. Situația s-a agravat în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, când aritmiile au devenit severe și nu au mai răspuns la tratament. 

Stoichiţă, optimist în legătură cu Lucescu

Atunci medicii au hotărât să îl ducă pe Mircea Lucescu de urgență în secția de anestezie și terapie intensivă. Mircea Lucescu fusese internat încă de pe data de 29 martie, după ce i s-a făcut rău la antrenamentul pe care l-a avut atunci când s-a întors din Turcia, de la meciul pe care l-a avut România cu Turcia. Medicii au montat atunci un defibrilator. Situația s-a ameliorat și trebuia să fie externat în cursul zilei de vineri. Acest lucru nu a mai fost posibil deoarece acesta a suferit un infarct vineri.

Articolul continuă după reclamă

Medicii l-au stabilizat, doar că starea lui a continuat să se agraveze. A fost și fiul său împreună cu soția și nepotul fostului selecționer. La Spitalul Universitar a ajuns și Mihai Stoichiță, directorul tehnic al FRF. La ieşire, acesta a zis că este optimist că va fi bine. "Lucescu este stabil, este conectat la aparate", a declarat Stoichiţă.

Marko Pavlovici Like

Curiozitatea m-a făcut mereu să caut locurile în care se întâmplă lucrurile cu adevărat. În jurnalism am găsit ocazia să pun întrebări și să înțeleg mecanismele din spatele subiectelor care îi privesc pe oameni.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi găsit motorină premium mai ieftină decât cea standard?
Observator » Sport » Mircea Lucescu, în stare critică, vizitat de apropiați la spital. Reacţia lui Stoichiţă