Antena Meniu Search
x

Totul despre meciurile românilor implicaţi în calificările de la Roland Garros

România are nouă reprezentanţi în calificările de la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului, iar cei nouă luptă în această săptămână pentru a prinde locuri pe tabloul principal al puternicului turneu de tenis.

Cristi Ioniţă
de Cristi Ioniţă

la 24.05.2021, 08:45

Roland Garros este al doilea Grand Slam de tenis al anului
Nouă sportivi din România sunt implicaţi în meciurile din calificările de la Roland Garros - Hepta
  • Patru sportive din România au asigurată prezenţa direct pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros.
  • Nouă sportivi din România sunt implicaţi în calificările de la Roland Garros.

Cum era de aşteptat, printre cei nouă români se regăseşte Marius Copil, singurul tenismen român care simte miros de Grand Slam la momentul actual, chiar dacă şi el a ajuns pe locul 227 mondial.

Marius Copil va avea o misiune dificilă încă din primul tur al calificărilor, el urmând să dea piept cu Marcelo Tomas Barrios Vera, locul 230 mondial. Vera, reprezentant al statului Chile, l-a bătut pe Marius Copil anul trecut, la challengerul de la Iaşi, scor 5-7, 6-3, 6-0. A fost singurul meci direct dintre cei doi.

Dacă totuşi trece de Vera, Marius Copil ar urma să joace, în turul II al calificărilor, cu învingătorul dintre neamţul Tobias Kamke, locul 239 mondial, şi austriacul Jurij Rodionov, locul 142 mondial şi favorit 26 în calificările de la Roland Garros. Marius Copil, ajuns la aproape 31 de ani, nu a mai prins din 2019 o calificare pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. 

Duel 100% românesc în primul tur al calificărilor feminine de la Roland Garros

Pe lângă Marius Copil, România are nu mai puţin de opt reprezentante în calificările feminine de la Roland Garros. Şi nu se putea să nu avem măcar un duel 100% românesc în calificările Grand Slam-ul parizian. Irina Bara, locul 122 mondial şi favorită 14 în calificările de la Roland Garros, o va înfrunta pe Mihaela Buzărnescu, actualmente locul 173 mondial.

Irina Bara (26 de ani) şi Mihaela Buzărnescu (33 de ani) s-au întâlnit de două ori până acum şi de fiecare dată s-a impus Mihaela Buzărnescu. A fost 6-4, 2-6, 6-3, la Bucureşti, în 2015, şi 6-4, 6-0, la Biarritz (Franţa), în 2017. Învingătoarea dintre cele două joacă, în turul II al calificărilor, cu învingătoarea dintre Reka Luca Jani (Ungaria) şi Mandy Minella (Luxemburg).

Celelalte şase reprezentante ale României din calificările de la Roland Garros sunt Jaqueline Cristian (22 de ani, locul 152 mondial), Elena Gabriela Ruse (23 de ani, locul 174 mondial), Monica Niculescu (33 de ani, locul 175 mondial), Gabriela Talabă (25 de ani, locul 210 mondial), Laura Paar (32 de ani, locul 243 mondial) şi Alexandra Dulgheru (31 de ani, locul 444 mondial).

Jaqueline Cristian joacă, în primul tur al calificărilor, cu Louisa Chirico, din Statele Unite ale Americii, 25 de ani, locul 408 mondial. Jaqueline Cristian şi Louisa Chirico nu s-au mai înfruntat până acum. Dacă trece de sportiva din Statele Unite ale Americii, Jaqueline Cristian joacă, în turul II al calificărilor de la Roland Garros, cu învingătoarea dintre Mayar Sherif, din Egipt, a 13-a favorită a calificărilor de la Roland Garros, şi Maja Chwalinska, reprezentanta Poloniei.

Elena Gabriela Ruse o va înfrunta, în primul tur al calificărilor, pe Aubane Droguet (Franţa), o sportivă de numai 18 ani, care ocupă locul 731 mondial şi care a prins loc pe tabloul calificărilor graţie unui wild-card. Cele două jucătoare s-au întâlnit de curând la Saint-Gaudens, în Franţa, iar sportiva noastră s-a impus greu, scor 6-0, 6-7, 6-3. Dacă trece de Aubane Droguet, Elena Gabriela Ruse joacă, în turul II al calificărilor, cu învingătoarea dintre Liudmila Samsonova (Rusia), a treia favorită a calificărilor, şi Aleksandra Krunic (Serbia).

Monica Niculescu are meci greu încă din primul tur al calificărilor de la Roland Garros. O va înfrunta pe Ysaline Bonaventure (Belgia), 26 de ani, locul 126 mondial şi favorită 19 în calificările de la Roland Garros. Deşi sunt două jucătoare care au adunat multă experienţă, cele două sportive nu s-au mai întâlnit până acum. Dacă trece de Ysaline Bonaventure, Monica Niculescu joacă, în turul II al calificărilor de la Roland Garros, cu învingătoarea dintre Carole Monnet (Franţa) şi Isabella Şinikova (Bulgaria).

Gabriela Talabă o va înfrunta, în primul tur al calificărilor de la Roland Garros, pe Yue Yuan (China), 22 de ani şi ocupanta locului 263 mondial. Gabriela Talabă şi Yue Yuan nu s-au mai întâlnit până acum. Dacă trece de sportiva din China, Gabriela Talabă joacă, în turul II al calificărilor de la Roland Garros, cu învingătoarea dintre austriaca Barbara Haas şi Harriet Dart, din Marea Britanie, favorită 31 în calificările de la Roland Garros.

Laura Paar o va înfrunta, în primul tur al calificărilor, pe Nuria Parrizas Diaz (Spania), 29 de ani, locul 165 mondial. Laura Paar şi Nuria Parrizas Diaz s-au întâlnit o singură dată până acum. A fost 5-7, 6-4, 6-2, pentru iberică, la Merida, în 2013. Dacă totuşi trece de Nuria Parrizas Diaz, Laura Paar joacă, în turul II al calificărilor, cu învingătoarea dintre Sara Errani (Italia), favorită 5 în calificările de la Roland Garros, şi americanca Sachia Vickery.

La fel ca Gabriela Talabă, şi Alexandra Dulgheru are parte de o adversară din China în primul tur al calificărilor de la Roland Garros. Ea o înfruntă pe Yafan Wang, 27 de ani, locul 119 mondial şi favorită 12 în calificările de la Roland Garros. Alexandra Dulgheru şi Yafan Wang nu s-au mai întâlnit până acum. Dacă trece de sportiva din China, Alexandra Dulgheru joacă, în turul II al calificărilor de la Roland Garros, cu învingătoarea dintre Vitalia Diatchenko (Rusia) şi Ellen Perez (Australia).

Patru românce calificate direct pe tabloul principal de la Roland Garros

În absenţa Simonei Halep, a treia jucătoare a lumii, România are doar patru sportive calificate direct pe tabloul principal de la Roland Garros, al doilea Grand Slam de tenis al anului. Este vorba despre Sorana Cîrstea, Patricia Maria Ţig, Irina Begu şi Ana Bogdan.

Vorbim despre jucătoare capabile să obţină rezultate bune la Roland Garros, mai ales dacă ne gândim că Sorana Cîrstea a făcut sfert de finală în 2009, iar Irina Begu a ajuns şi ea până în optimi în 2016 şi a făcut sfert de finală la dublu în 2017. Ana Bogdan este la doar a patra accedere pe tabloul principal de simplu de la Roland Garros, ea profitând, practic, de retragerea australiencei Samantha Stosur. Patricia Maria Ţig este prezentă doar pentru a treia oară pe tabloul principal de la Roland Garros, dar anul trecut a ajuns până în faza 16-imilor de finală, după ce a trecut de Stefanie Vogele, din Elveţia, şi de Christina McHale, din Statele Unite ale Americii. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

35 de lei kilogramul de carne de miel înainte de Paşte. Consideraţi preţul acceptabil?

Observator » Sport » Totul despre meciurile românilor implicaţi în calificările de la Roland Garros