Antena Meniu Search
x

UNIC! Federaţia Română de Fotbal dă suporterii naţionalei în judecată şi cere daune de 500.000 de euro

FRF se constituie parte civilă şi cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România - Polonia. Decizia a fost luată, joi, cu o abţinere, a lui Florin Prunea, în cadrul Comiettului Executiv al forului de la Casa Fotbalului.

FRF se constituie parte civilă şi cere despăgubiri fanilor care au provocat incidente la meciul România - Polonia. Decizia a fost luată, joi, cu o abţinere, a lui Florin Prunea, în cadrul Comiettului Executiv al forului de la Casa Fotbalului.

"Aprobă cu majoritate de voturi, cu o abţinere din partea domnului Florian Prunea, constituirea ca parte civilă a FRF împotriva persoanelor care au produs incidentele de la jocul România – Polonia, urmând ca suma cu care FRF se constituie parte civilă să fie alcătuită din sumele cu care FRF a fost sancţionată de către autorităţi competente (Jandarmerie şi Comisia de Disciplină şi Etică a FIFA) la care urmează să se adauge contravaloarea biletelor nevândute ca urmare a organizării jocului pe un stadion cu o capacitate mai mică, precum şi diferenţa de cost dintre organizarea jocului la Cluj-Napoca şi nu la Bucureşti", arată FRF.

La finalul anului trecut, Comisa de Disciplină a FIFA a decis ca meciul România - Danemarca, programat la 26 martie 2017, în etapa a V-a a Grupei E a preliminariilor Cupei Mondiale din 2018, să se dispute, cu spectatori, pe un alt stadion, nu pe Arena Naţională, informează FRF.

Federaţia Română de Fotbal a mai primit o amendă de 95.000 de franci elveţieni, după incidentele de la meciul România - Polonia.

Pe acelaşi subiect

Sancţiunile complete ale Comisiei de Disciplină FIFA au fost următoarele:

- două meciuri din cadrul preliminariilor FIFA 2018 World Cup de pe teren propriu nu se vor disputa pe Arena Naţională, sancţiunea aplicându-se cu privire la partida România - Danemarca din 26 martie 2017, iar executarea pentru cea de-a doua partidă fiind suspendată pentru o perioadă de probaţiune de 2 ani;

- amenda stabilită în sarcina FRF este de 95.000 de franci elveţieni plus 3.000 de franci elveţieni, costuri de procedură.

La acea partidă, jocul a fost întrerupt mai întâi circa un minut, după ce fanii rapidişti au aruncat torţe pe teren. Jandarmii au scos doi suporteri rapidişti din stadion, apoi au fost folosite gaze lacrimogene pentru aplanarea unui conflict între fani, stewarzi şi jandarmi. Partida a mai fost întreruptă o dată pentru scurt timp, atacantul Robert Lewandowski prăbuşindu-se pe teren, după ce o petardă a căzut în apropierea lui. Jucătorul s-a ridicat de pe teren după un minut, timp în care arbitrul Damir Skomina a trimis jucătorii la mijlocul terenului.

Reprezentativa României a fost învinsă, la 11 noiembrie, de selecţionata Poloniei, scor 3-0 (1-0), în preliminariile Cupei Mondiale din 2018.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Sport » UNIC! Federaţia Română de Fotbal dă suporterii naţionalei în judecată şi cere daune de 500.000 de euro