Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Victorie fabuloasă pentru CSM Bucureşti, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Camionilor la handbal feminin

Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins vineri, pe teren propriu, formaţia franceză Metz Handball, cu scorul de 34-21 (19-13).

de Redactia Observator

la 06.04.2018 , 22:24

Victorie fabuloasă pentru CSM Bucureşti în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Camionilor la handbal feminin

Campioana en-titre a României la handbal feminin, CSM Bucureşti, a învins vineri, pe teren propriu, formaţia franceză Metz Handball, cu scorul de 34-21 (19-13), în manşa tur din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

Cristina Neagu & Co au dominat partida de la un capăt la altul, conducând copios, mai ales în repriza secundă (24-13, min. 39 şi 31-17, min. 53), astfel că victoria nu a fost pusă niciun moment la îndoială. Metz nu a înscris timp de 12 minute după pauză, iar meciul a devenit ”istorie” încă de atunci.

În prezenţa a peste 4.500 de spectatori, pentru CSM Bucureşti au marcat Neagu 10 goluri, Gullden 7, Mehmedovici 4, Kurtovici 4, Curea 3, Niombla 2, Frafjord 1, Hagman 1, Jorgensen 1, Manea 1, iar de la Metz s-a remarcat Gros, cu 9 reuşite.

Articolul continuă după reclamă

Partida retur va avea loc în 15 aprilie, la Metz, iar câştigătoarea din dubla manşă se va califica la Turneul Final Four, unde CSM s-a mai aflat de două ori.

Tot vineri, într-un alt sfert de finală, tot manşa tur, FC Midtjylland – HC Vardar, scor 23-24 (16-13). Returul este programat în 14 aprilie.

În celelalte două sferturi se duelează Buducnost – Gyor (7 şi 14 aprilie) şi FTC Budapesta – Rostov-Don (7 şi 14 aprilie).

CSM Bucureşti s-a calificat în sferturile de finală de pe locul 3 în grupa principală I, după următoarele rezultate: 28-22 şi 24-28 cu Gyor, 31-26 şi 29-24 cu FC Midtjylland şi 22-22 cu Rostov-Don.

Turneul Final Four va avea loc la Budapesta, în 12 şi 13 mai.

Obiectivul campioanei României în actuala stagiune este calificarea la Turneul Final Four al Ligii Campionilor.

În 2016, CSM Bucureşti a cucerit trofeul, iar anul trecut a încheiat cu medaliile de bronz.

Deţinătoarea Ligii Campionilor este campioana Ungariei, Gyor ETO.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?
Observator » Sport » Victorie fabuloasă pentru CSM Bucureşti, în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Camionilor la handbal feminin