Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Eclipsa totală de soare, 8 aprilie. Patru sute de cupluri şi-au unit destinele în momentul în care ziua a devenit noapte

Zeci de milioane de americani au privit fermecaţi spre cer aseară. O eclipsă totală de Soare a traversat coasta de Est a Statelor Unite. Timp de patru minute şi jumătate ziua a devenit noapte. Unii oameni au aplaudat entuziasmaţi, alţii au plâns de emoţie în faţa spectacolului oferit de natură. Evenimentul istoric a fost marcat cu petreceri grandioase, concerte dar şi nunţi sau cereri în căsătorie.  

de Redactia Observator

la 09.04.2024 , 20:06

Soarele a căpătat mai întâi culoarea roşu aprins, iar apoi a devenit doar un cerc şi s-a făcut întuneric total. A fost momentul aşteptat ani de zile de milioane de americani

Spectator: Eşti una cu natura! Eşti pe o linie perfectă între Soare, Lună şi Pământ. Eşti în locul perfect, la momentul perfect! 

Spectator: Nu voi uita niciodată momentul acesta! 

Vezi și

Spectator: A fost probabil cel mai tare lucru pe care l-am văzut vreodată cu ochii mei. 

Reporterii marilor televiziuni din Statele Unite şi-au găsit şi ei cu greu cuvintele. 

Reporter: Eclipsă totală, este uimitor! Nu pot să cred că vă vorbesc în momentul acesta! 

Reporter: Este o privelişte uluitoare, o să privesc câteva momente până îmi revin!

Reporter: Este un moment magic, îl simt cu fiecare celulă a corpului. 

Doi jurnalişti de la CNN au luat lucrurile mai în glumă şi s-au costumat special pentru acest eveniment - în Soare şi Lună.  În New York, zeci de mii de oameni s-au strâns în celebra Times Square sau pe acoperişurile zgârie norilor. 

Localnic: Pentru mine, este prima eclipsă pe care o ţin minte. Este ceva uluitor, este incredibil!

Scene pline de emoţie au avut loc şi în Mexic, acolo unde fenomenul a fost observat prima dată, dar şi în Canada. La cascada Niagara, rezervările au fost făcute cu un an înainte.

Pentru patru sute de cupluri, eclipsa a fost momentul ideal să îşi unească destinele. 

Cuplu: Profităm de clipă, aşa cum facem mereu. A fost perfect. A fost un moment frumos al vieţilor noastre, pentru restul vieţilor noastre. Nu îl vom uita niciodată. Acum eşti soţul meu. 

Şi starurile au savurat momentul. Cindy Crawford, Jessica Biel şi Kevin Bacon au fost printre cei care au postat fotografii cu ei în timp ce priveau cerul. Ca nişte vedete s-au simţit şi cei care au văzut eclipsa solară din avion. Pe reţelele sociale au apărut imagini senzaţionale cu momentul în care umbra depăşeşte în viteză o aeronavă. Elon Musk a postat şi el un clip cu eclipsa de Soare văzută de pe Staţia Spaţială Internaţională. 

Fotograful Kendall Rust a surprins însă imaginea zilei - un avion care trece prin dreptul soarelui la momentul de acoperire maximă. 

Pentru Statele Unite, fenomenul a fost mană cerească. Patru milioane de turişti din toată lumea au vrut să vadă cu ochii lor Marea Eclipsă Americană. În zonele cu cea mai mare vizibilitate, cu greu s-a mai găsit o cameră de hotel. Petrecerile, suvenirurile şi biletele pentru evenimente în masă au adus şi ele bani frumoşi. Economiştii estimează câştiguri de şase miliarde de dolari.       

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiinţă » Eclipsa totală de soare, 8 aprilie. Patru sute de cupluri şi-au unit destinele în momentul în care ziua a devenit noapte