Noua Zeelandă testează o aplicație pentru detectarea Covid înainte de apariția primelor simptome
Noua Zeelandă testează o aplicație concepută pentru a detecta coronavirusul înainte ca persoanele să prezinte simptome. Aplicația „elarm” poate detecta virusul cu o precizie de 90% cu până la trei zile înainte de apariţia simptomelor.
![Noua zeelandă testează o aplicație pentru detectarea Covid înainte de apariția primelor simptome Aplicația elarm este deja disponibilă în magazinele App Store și Google Play](https://img.observatornews.ro/0/2021/4/16/416489/16185799028a285900.webp?w=430&f=2&v=2)
Lucrătorii frontalieri din Noua Zeelandă au început să testeze o aplicaţie concepută pentru a detecta coronavirusul înainte ca utilizatorul acesteia să prezinte simptome, informează AFP. Aplicaţia, numită „elarm”, se conectează la ceasuri inteligente sau dispozitive mobile care evaluează activitatea sportivă şi se bazează pe inteligenţa artificială pentru a analiza variabile precum ritmul cardiac şi temperatura corporală, astfel încât să poată detecta semnele precursoare de COVID-19.
Aplicația este dezvoltată de Datamine, care spune că aceasta poate detecta virusul cu o precizie de 90% cu până la trei zile înainte de apariţia simptomelor, precum tuse, dificultăţi de respiraţie şi oboseală. Ministerul Sănătăţii a declarat că acest sistem va permite avertizarea timpurie a lucrătorilor frontalieri care sunt cei mai expuşi la coronavirus.
Noua Zeelandă nu înregistrează în prezent aproape niciun caz local, singurele persoane care au avut rezultate pozitive pentru COVID-19 fiind călătorii care au sosit din străinătate. „Dacă aplicaţia 'elarm' corespunde aşteptărilor, ar putea permite prevenirea rapidă a personalului nostru”, a declarat Shayne Hunter, director adjunct în cadrul Ministerului Sănătăţii. „Aceasta înseamnă că pot fi luate măsuri adecvate, cum ar fi plasarea în izolare şi testarea pentru COVID-19”, a adăugat Hunter.
Cum funcționează „elarm”
- La Sibiu, câinii polițiști sunt antrenați pentru detectarea persoanelor infectate cu virusul SARS-CoV-2
- Inovație în Sănătate. Rudele bolnavilor internați în spital ar putea afla mai ușor starea acestora cu ajutorul...
- O ţară exotică va relaxa normele privind vizele, permițând turiştilor străini să lucreze de la distanță...
- Păţania unui motan uitat în avion. Mittens a călătorit de trei ori între Noua Zeelandă și Australia în 24 de...
- Primele locuri din lume care au intrat deja în 2025
Hunter a precizat că aproximativ 500 de lucrători frontalieri vor participa, timp de o lună, la testarea acestei aplicaţii. Această tehnologie utilizează inteligenţa artificială pentru a stabili, pentru fiecare utilizator, un punct de referinţă în ceea ce priveşte starea de sănătate a acestuia şi pentru a emite alerte în cazul unor modificări fiziologice asociate COVID-19.
Aplicaţia ''elarm'' este deja disponibilă pentru persoane fizice în baza unui abonament lunar şi pentru unele companii care au pus-o la dispoziţia angajaţilor lor, cum este cazul gigantului minier american Newcrest.
Testul lansat în Noua Zeelandă pare să fie primul de acest tip condus de un minister şi la care iau parte lucrători de la frontieră. „Deşi acest tip de tehnologie este disponibil consumatorilor din alte state, Ministerul Sănătăţii nu cunoaşte o altă ţară care l-ar testa pe personalul său frontalier”, a declarat o purtătoare de cuvânt pentru AFP.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰