Alertă de caniculă, urmată de grindină și vijelii în România. Zeci de județe, sub cod galben de vreme severă, azi și mâine
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, două avertizări cod galben de vreme severă. Prima de caniculă, urmată de instabilitate atmosferică.
- Prima avertizare vizează 29 de județe și București.
- Din cursul nopţii, va fi cod galben de ploi torenţiale, cu descărcări electrice, vijelii şi grindină, în Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania şi la munte.
Pentru 31 august, în capitală și 29 de județe ale țării din regiunile sudice, estice, local în cele vestice și pe arii restrânse în cele centrale, disconfortul termic va fi accentuat și va fi caniculă. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperaturile maxime vor fi de 33…36 de grade și izolat 37...38 de grade în Lunca Dunării.
Pe parcursul zilelor de 1 și 2 septembrie, local în regiunile extracarpatice disconfortul termic se va menține accentuat și va fi caniculă.
Cod galben de vijelii și grindină, în prima zi de toamnă
Al doilea cod galben privește intervalul 1 septembrie, ora 03 - 1 septembrie, ora 23 și vizează instabilitate atmosferică temporar accentuată.
În intervalul menționat, la început în Banat, Crișana, apoi cu precădere în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și local la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 20...25 l/mp și izolat 40...50 l/mp.
În București, vremea va fi caniculară în orele amiezelor, când disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități, iar temperatura maximă va fi de 35...37 de grade, potrivit ANM.
Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatură minimă va fi de 16...19 grade, posibil ușor mai coborâtă în zona preorășenească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰