ANM a actualizat alertele de vreme severă. Urmează cinci zile de ger, cu temperaturi de minus 20 grade Celsius, ninsori şi viscol
Administrația Națională de Meteorologie a actualizat cele trei avertăzări de vreme severă emise miercuri. Specialiştii anunță ger de joi până luni, cu temperaturi sub minus 20 de grade în Transilvania. A fost emis şi un cod portocaliu de vânt puternic, în zona montană din 14 județe.
- O răcire accentuată a vremii este așteptată din această seară, în majoritatea regiunilor.
- Vor fi diferenţe termice extrem de mari, de peste 20 de grade Celsius.
Prima alertă cod galben este în vigoare în intervalul joi ora 12:00 – luni ora 10:00 și anunță că vremea se va răci accentuat în toate regiunile.
Mai ales pe parcursul nopților și al dimineților va fi ger, la început în vest, nord, nord-est și centru, apoi și în restul teritoriului.
Temperaturile minime vor coborî frecvent sub minus 10 grade și se vor încadra, în general, între -18 și -8 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiunile din estul Transilvaniei, unde din noaptea de vineri spre sâmbătă (12/13 februarie) vor coborî sub minus 20 de grade.
- Vremea 27 ianuarie - 24 februarie 2025. Urmează temperaturi de primăvară, cu maxime de peste 17 grade Celsius
- Vremea de mâine 24 ianuarie 2025. Temperaturi între -5 și 13 grade Celsius. Cum va fi în weekend
- 20 de judeţe, sub cod galben de ceaţă densă în următoarele ore. Cum se circulă pe drumurile din ţară
- Vremea de mâine 23 ianuarie 2025. Se va încălzi în toată țara. Temperaturi maxime de 13 grade Celsius
- Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi mai multe judeţe. ANM anunţă ceaţă densă şi risc de polei: cum...
Maximele diurne vor fi preponderent negative și se vor încadra, în general, între -10 și -2 grade.
Vremea va fi deosebit de rece și pe parcursul săptămânii viitoare, local geroasă mai ales noaptea și dimineața, precizează ANM.
Cod galben de ploi, apoi ninsori în majoritatea regiunilor
Un alt cod galben a început joi la ora 12:00 și durează până vineri ora 18:00.
Mai ales pe parcursul zilei de joi (11 februarie) și în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) vor fi precipitații în majoritatea regiunilor, la început ploi, apoi predominant ninsori.
Se va depune strat de zăpadă, pe alocuri consistent. Local se va semnala polei sau ghețuș. Vântul va avea intensificări în cea mai mare parte a teritoriului, amplificând senzația de frig, cu viteze de 55...65 km/h și temporar peste 70...80 km/h, mai ales în centru, sud și est. În Moldova, Muntenia, Dobrogea, Transilvania, Maramureș și la munte temporar ninsorile vor fi viscolite, iar zăpada spulberată.
Intensificări ale vântului vor mai fi și pe parcursul zilei de sâmbătă (13 februarie), dar pe arii mai restrânse și în special în zonele de munte și în Moldova.
Cod portocaliu de vânt puternic la munte
Avertizarea cod portocaliu intră în vigoare joi ora 18.00 și expiră vineri la ora 18.00.
În Munții Banatului, în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.500 de metri, vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 110...130 km/h.
În noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) va ninge viscolit, apoi zăpada va fi spulberată puternic. Temporar vizibilitatea va fi redusă semnificativ, sub 50 de metri.
Codul portocaliu vizează zona montană a județelor Caraș Severin, Mehedinți, Hunedoara, Gorj, Vâlcea, Alba, Sibiu, Brașov, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Covasna, Buzău și Vrancea.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰