Foto Avertizare meteo de furtuni cu descărcări electrice și grindină. Zonele vizate
Vremea în România. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare Cod Galben de vreme rea, valabilă în intervalul 31 august ora 10:00 - 31 august ora 22:00.
În Transilvania, cea mai mare parte a Moldovei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei precum și în zonele montane, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse și cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55...60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp și izolat peste 40 l/mp.
După săptămâni întregi de caniculă, vijeliile au pus stăpânire pe aproape toată ţara. În comuna Romuli din judeţul Bistriţa mai multe pârâuri au ieşit din matcă, iar mai mult drumuri au fost blocate de aluviuni. În Mureş furtunile au rupt mai mulţi copaci, iar localnicii au primit trei masaje Ro-Alert. Meteorologii anunţă însă că prima zi de toamnă va aduce cer senin şi temperaturi de până la 30 de grade Celsius.
Miercuri în toată ţara au fost emise 10 Coduri Roşii, 23 de Coduri Portocalii şi 20 Galbene
- Furtunile au măturat aproape toată ţara. În Bacău, gospodăriile au fost acoperite de ape, vijeliile au făcut...
- După caniculă, vijelii cumplite în mai multe zone din ţară. În câteva minute, vremea s-a transformat complet:...
- Cum va fi vremea la mare în septembrie 2023. Câte săptămâni se mai poate face plajă în România
Până la miezul nopţii va fi cod portocaliu de vreme rea în jumătate de ţară, iar riscul de inundaţii rămâne ridicat. Ultima lună de vară ar putea intra în istorie. În august, am avut în total 25 de zile caniculare şi doar 6 cu temperaturi sub 35 de grade Celsius.
"Două valuri de căldură puternică au evoluat în august, unul la începutul lunii care a durat aproximativ o săptămână şi al doilea care a debutat pe 14 august şi încă nu s-a terminat. Cea mai ridicată temperatură de 41 de grade Celsius la umbră s-a înregistrat la Zimnicea, iar perioada foarte lungă de persistenţă a caniculei va face ca şi această lună, la fel ca şi iulie să se înscrie între cele mai călduroase din ultima jumătate de secol", a explicat Simona Căpşună, meteorolog Observator.
Astăzi vor fi din nou ploi de vară în aproape toată ţara. De mâine, însă, se înseninează iar primul weekend de toamnă se anunţă unul călduros.
Prognoza specială pentru București
Vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări după-amiaza şi seara, când vor fi condiţii pentru ploi de scurtă durată şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 31 de grade.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰