Alertă de vijelii, ploi torențiale și grindină în mai bine de jumătate de țară. 31 de județe, sub cod galben până marți dimineață
Administrația Națională de Meteorologie a emis, luni dimineață, o avertizare cod galben de vreme severă în mai bine de jumătate de țară.
- ANM a emis, luni dimineață, o nouă alertă de vreme severă pentru cea mai mare parte a țării.
- Vor fi și intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice și grindină.
Astfel, potrivit meteorologilor, 31 de judeţe se vor afla sub cod galben de instabilitate atmosferică până marţi dimineaţa.
Avertizarea de ploi, grindină și vijelii intră în vigoare astăzi la ora 10.00 și este valabilă până marți, 30 iunie, la ora 10.00. Unele zone, afectate deja de inundații, au fost ieri sub cod portocaliu.
Cantitățile de apă vor depăși 20… 25 l/mp și pe arii restrânse 40… 60 l/mp, transmite ANM.
![](https://img.digitalag.ro/?u=https%3A%2F%2Fobservatornews.ro%2Fuploads%2Fmodules%2Fnews%2F0%2F2020%2F6%2F29%2F373321%2F1593410173b002e7e4.jpg&w=800)
- Prognoza meteo în Bucureşti pentru următoarele zile. Sunt aşteptate ninsori, vânt şi temperaturi negative
- Cod galben de ninsori în Bucureşti şi alte 6 judeţe. Ger în jumătatea de nord a ţării
- Un val de aer polar traversează România şi aduce ninsori în mai multe judeţe. Temperaturile ajung până la -18...
- Cod galben de ninsori, viscol şi polei. Prognoză specială emisă pentru Bucureşti
- Ninsori, polei, intensificări ale vântului, nopţi şi dimineţi geroase în mai multe regiuni până marţi....
Vremea în București
În ceea ce privește vremea în Capitală, meteorologii anunță că va fi călduroasă, cu o maximă a temperaturii aerului de 32… 34 de grade Celsius.
Disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va apropia de pragul critic de 80 de unităţi.
Cerul va fi variabil, cu unele înnorări luni seară (29 iunie), când vor fi intensificări de scurtă durată ale vântului, descărcări electrice și posibil ploi de scurtă durată.
Temperatura minimă va fi de 18… 20 de grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰