Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi alte 17 judeţe, intrat în vigoare cu puţin timp în urmă şi valabil până la miezul nopţii

Capitatala şi şaptesprezce judeţe se află joi sub avertizare cod galben de ploi puternice. De altfel, până vineri va ploua în cea mai mare parte a ţării, potrivit meteorologilor.

de Redactia Observator

la 28.06.2018 , 07:59

Capitatala şi şaptesprezce judeţe se află joi sub avertizare cod galben de ploi puternice. De altfel, până vineri va ploua în cea mai mare parte a ţării, potrivit meteorologilor.

Joi, până la ora 23.00, se află sub cod galben de ploi Capitala şi 17 judeţe: Suceava, Harghita, Neamţ, Braşov, Covasna, Bacău, Dâmboviţa, Prahova, Argeş, Buzău, Brăila, Vrancea, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Constanţa şi Tulcea.

Articolul continuă după reclamă

Conform meteorologilor, pe parcursul acestei zile, în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, în sud-vestul Moldovei, precum şi în zona Carpaţilor Orientali vor fi perioade în care va ploua însemnat cantitativ. Prin acumulare sau în intervale scurte de timp se vor înregistra cantităţi de apă de 20-30 l/mp şi izolat 50-60 l/mp.

De asemenea, până vineri, la ora 10.00, este în vigoare o informare meteorologică de ploi moderate cantitativ. 

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării, iar în zonele de munte, precum şi în sudul, estul şi local în centrul ţării cantităţile de apă vor depăşi 15-20 l/mp şi izolat 30-.40 l/mp. Vor fi mai ales averse care pe arii restrânse vor avea şi caracter torenţial şi vor fi însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Izolat vor fi condiţii de grindină.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Cod galben de vreme severă în Bucureşti şi alte 17 judeţe, intrat în vigoare cu puţin timp în urmă şi valabil până la miezul nopţii