Antena Meniu Search
x

Curs valutar

După o încălzire temporară, România lovită din nou de un val de ger aspru. Alertă de polei în zilele următoare

Deși în zilele următoare vremea se mai încălzește, gerul va pune din nou stăpânire pe țara noastră. Totodată, în zilele următoare suntem sub incidența unui avertisment de polei.

de Redactia Observator

la 14.01.2026 , 10:39

După o încălzire temporară, România lovită din nou de un val de ger aspru. Alertă de polei în zilele următoare Viscol și ger - Shutterstock

Meteorologii ANM avertizează că, deși temperaturile vor crește ușor în următoarele zile, gerul va persista în mare parte a țării, iar riscul de polei va fi ridicat, în special în vest, centru și sud, punând în pericol circulația rutieră.

Procesul de încălzire a vremii va continua în perioada imediat următoare, însă temperaturile vor rămâne sub mediile climatologice, iar riscul de polei va fi ridicat, avertizează directorul de prognoză al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu.

„Ne așteptăm ca procesul de încălzire să continue. Sigur, temperaturile de peste noapte au marcat o creștere, dar încă au mai fost zone cu ger”, a declarat Florinela Georgescu. Potrivit acesteia, cele mai afectate regiuni au fost „partea de nord a țării, mai ales Maramureșul și nordul Moldovei, dar și regiuni sudice, Oltenia și Muntenia”, unde s-au înregistrat și cele mai scăzute temperaturi ale dimineții.

Articolul continuă după reclamă

Vremea se încălzește ușor 

Meteorologii estimează că temperaturile diurne vor crește față de ziua precedentă, însă vor rămâne sub normalul perioadei.

„Chiar dacă peste zi temperaturile vor crește, categoric încă se vor menține sub mediile multianuale, în special în partea de nord, de centru și de est a teritoriului”, a precizat Georgescu, potrivit Mediafax. Maximele se vor încadra, în general, „între minus 6 și 6 grade, cele mai scăzute valori fiind așteptate în nordul Moldovei, iar cele mai ridicate în Banat”, spune ea.

Nopțile vor rămâne reci în cea mai mare parte a țării. „Rămân sub 0 grade temperaturile minime în mare parte a țării, probabil iarăși la limita gerului în jumătatea de nord a Moldovei, poate izolat și în partea de sud”, a mai spus directorul de prognoză al ANM.

În acest context, specialiștii atrag atenția asupra riscului crescut de polei. „Atenția maximă pe care trebuie să o acordăm astăzi și mâine este referitoare la condițiile de formare a poleiului, pentru că precipitațiile nu vor fi importante cantitativ, dar vor fi mixte, în special în partea de vest, de centru și de sud a teritoriului. Trebuie să fim extrem de atenți cum circulăm”, a avertizat Florinela Georgescu.

Unde va fi cel mai frig la sfârșitul săptămânii

După această scurtă perioadă de încălzire, vremea se va răci accentuat.

„Urmează, din păcate, o nouă răcire a vremii, pe care o vom resimți deja din noaptea de joi spre vineri, începând din partea de est a țării, din Moldova”, a explicat meteorologul. Ulterior, temperaturile vor scădea în toate regiunile, iar weekendul va aduce valori tot mai coborâte, chiar și pe timpul zilei.

„Zilele de weekend vor fi cu temperaturi din ce în ce mai scăzute, sub minus 10 grade, iar în estul țării, în special în Moldova, vom avea maxime negative inclusiv pe parcursul zilei, mai ales în nordul regiunii”, a adăugat Georgescu.

"De vineri, se răcește în nordul Moldovei, iar frigul va cuprinde treptat estul și sud-estul țării. În timpul nopții va fi ger în Moldova și izolat în nord-estul Munteniei, unde valorile minime vor coborî sub -12...-10 grade.  Cerul va fi temporar noros, iar local se vor semnala precipitații slabe, ploi în vest, nord și centru, precipitații mixte în sudul țării și la munte. Izolat, se va forma polei. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe parcursul nopții în sudul Banatului și pe litoral. Temperaturile maxime vor varia între -9 grade în nordul Moldovei și 7 grade în Dealurile de Vest, iar minimele se vor situa între -17 și 2 grade", spun specialiștii ANM.

Ger și săptămâna viitoare

Gerul va persista și în prima parte a săptămânii viitoare.

„Va fi ger și ziua, dar mai ales noaptea. Temperaturile minime vor fi caracteristice gerului, sub minus 10 grade în toate regiunile țării, iar această situație va dura până spre jumătatea săptămânii viitoare”, a mai spus directorul de prognoză al ANM.

Meteorologii urmăresc și evoluțiile din zona Mării Mediterane. „Suntem atenți la ce se întâmplă în Bazinul Mării Mediterane, unde formațiuni ciclonice aduc precipitații bogate. Deocamdată sunt departe de țara noastră, dar urmărim dacă această activitate ciclonică va ajunge să ne influențeze și pe noi”, a conchis Florinela Georgescu.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să donaţi sânge?
Observator » Vremea » După o încălzire temporară, România lovită din nou de un val de ger aspru. Alertă de polei în zilele următoare