Antena Meniu Search
x

Ploi şi temperaturi în scădere. Ce urmează după valul de caniculă. Prognoza meteo până pe 4 septembrie

Avem parte de caniculă ca în mijlocul verii, meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu şi cod galben pentru aproape toată ţara. Dar potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele două săptămâni, după valul de caniculă, urmează averse și temperaturi în scădere.

de Redactia Observator

la 21.08.2023, 13:33

Ploi şi temperaturi în scădere. Ce urmează după valul de caniculă. Prognoza meteo până pe 4 septembrie
Peisaj de toamnă în Bucureşti - Inquam Photos / Octav Ganea

Codurile de caniculă emise de ANM sunt valabile până miercuri, 23 august, dar căldura va ţine toată săptămâna. De altfel, vom avea parte de temperaturi ridicate până spre finalul lunii august. În Capitală la prânz se înregistrau 36 de grade Celsius, dar temperatura resimţită era de 40 de grade Celsius şi nu este maxima zilei. Dar meteorologii transmit că după valul actual de caniculă, vremea se va răci treptat în toată țara. Prognoza vizează următoarele două săptămâni: 21 august- 4 septembrie.

Cum va fi vremea în Banat

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în Banat, vremea va fi călduroasă în prima săptămână de prognoză, cu temperaturi maxime ce nu vor avea variații semnificative de la o zi la cealaltă, astfel încât media acestora va fi de 32-34 de grade. În a doua săptămână se va răci și maximele vor coborî spre valori de 28 de grade. Minimele se vor situa în jurul mediei de 18 grade pe intervalul 21-28 august și vor tinde spre 14 grade până la finalul perioadei. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în a doua parte a intervalului de prognoză.

Cum va fi vremea în Crişana

Pe acelaşi subiect

În Crișana în prima săptămână a estimărilor, valorile termice diurne vor avea ușoare variații de la o zi la cealaltă. Totuși, va fi o vreme călduroasă în toată regiunea, astfel că mediile acestora vor fi între 32 și 34 de grade, apoi vor scădea până la medii în jurul a 27 de grade la finalul intervalului. Temperaturile minime vor fi de 18 grade până în data de 28 august, apoi vor ajunge la 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată în intervalul 27 august - 3 septembrie.

Cum va fi vremea în Transilvania

În Transilvania, până pe 27 august vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu maxime ce se vor situa în preajma mediei de 31 de grade. Apoi se va răci accentuat, maximele coborând spre 26 de grade. Regimul termic nocturn va fi relativ constant în prima săptămână, cu 16 grade în medie, dar va marca o scădere treptata până la o medie de 12 grade din data de 31 august. Averse și descărcări electrice vor fi posibile în fiecare după-amiază, dar probabilitatea ca acestea să devină mai extinse, va crește din 27 august.

Cum va fi vremea în Maramureş

În Maramureș, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a regiunii, cu medii ale maximelor ce se vor situa între 31 și 33 de grade și ale minimelor între 16 și 18 grade. Din data de 26 august se va răci semnificativ, astfel că maximele vor coborî spre 26 de grade, iar minimele spre 12 grade. Probabilitatea de apariție a averselor va fi mai mare între 27 august și 3 septembrie.

Cum va fi vremea în Moldova

În Moldova, în prima săptămână de prognoză vremea va fi călduroasă, cu perioade caniculare ce se vor manifesta cu precădere în jumătatea sudică a regiunii, astfel că, pe medie, maximele vor fi între 32 și 34 de grade, iar minimele între 18 și 20 de grade. Din data de 28 august regimul termic va marca un proces de scădere semnificativă, ce va determina ca maximele să coboare spre 27 de grade și minimele spre 14 grade. Probabilitatea pentru averse va fi relativ ridicată după 28 august, dar până atunci acestea vor apărea doar pe areale foarte mici.

Cum va fi vremea în Dobrogea

În Dobrogea, valorile termice vor caracteriza o vreme călduroasă în cea mai mare parte a regiunii până în data de 29 august, astfel încât maximele vor fi de 32-36 de grade, iar minimele de 20-22 de grade. După această dată se va răci treptat, astfel încât se va ajunge la medii ale maximelor de 30 de grade și ale minimelor de 18 grade. Probabilitatea pentru averse va fi scăzută, ușoare condiții de apariție a acestora se vor întruni abia după 31 august.

Cum va fi vremea în Muntenia

În Muntenia, vremea va fi caniculară mai ales în zonele de câmpie, până în jurul datei de 29 august, apoi se va răci treptat în toată regiunea. În acest context, regimul termic diurn mediat regional va porni de la 36 de grade și va ajunge la 30 de grade, iar cel nocturn se va situa între 20 și 16 grade. Averse își vor face apariția pe arii restrânse, cu precădere după-amiaza, mai ales în zonele de deal.

Cum va fi vremea în Oltenia

În Oltenia, mediile temperaturilor maxime vor varia între 34 și 36 de grade în intervalul 21-28 august, iar ale minimelor vor fi în jurul a 20 de grade. În a doua săptămână de prognoză se va răci în toată regiunea, astfel încât regimul termic diurn va avea 30 de grade, iar cel nocturn 16 grade, valori estimate prin mediere la nivel regional. Probabilitatea pentru averse va fi mai ridicată în 24 august și din nou după 28 august, însă acestea se vor manifesta pentru perioade scurte de timp.

Cum va fi vremea la munte

La munte, valorile termice vor scădea treptat după data de 27 august, însă până atunci se vor situa peste normele caracteristice perioadei. În aceste condiții, temperaturile maxime vor avea medii de la 22 la 16 grade, iar cele minime de la 14 la 10 grade. Gradul de instabilitate atmosferică va fi mai ridicat în cursul după-amiezilor, însă probabilitatea ca acestea să se manifeste pe areale mai largi, va fi mai ridicată în 23 și 24 august și din nou după 27 august, a precizat Administrația Națională de Meteorologie, potrivit Mediafax.

Prognoză meteo specială pentru Bucureşti

În Capitală, până miercuri 23 august, valul de căldură se va intensifica, disconfortul termic va deveni accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa peste pragul critic de 80 de unități. Va fi caniculă, cu maxime termice de 37-39 de grade și minime de 18-22 de grade. Cerul va fi variabil, mai mult senin în timpul dimineților și nopților, iar vântul slab până la moderat.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Ce alegeți de 1 Mai, grătar la pădure sau grătar la terasă?

Observator » Vremea » Ploi şi temperaturi în scădere. Ce urmează după valul de caniculă. Prognoza meteo până pe 4 septembrie