Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie. Vreme schimbătoare, cu variații mari de temperatură de la o zi la alta

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele două săptâmâni, în perioada 10-23 noiembrie. După ploi, vremea începe să se încălzească până la mijlocul lui noiembrie în aproape toată țara. 

de Redactia Observator

la 10.11.2025 , 15:19

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie.Vreme schimbătoare, cu variații mari de temperatură de la o zi la alta Harta temperaturi

"Până în data de 15 noiembrie, valorile termice vor fi în creștere, iar vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Media temperaturilor maxime va urca de la aproximativ 8 grade la 16...17 grade .

În primele zile ale săptămânii, o atmosferă mohorâtă va domina regiunile din sud și sud-est, mai ales în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei. Aici, norii vor persista pe aproape tot parcursul intervalului, iar ploile, pe alocuri moderate cantitativ, își vor face simțită prezența. În restul țării, înnorările vor fi temporare, iar ploile vor fi slabe și izolate. La munte, la altitudini de peste 1900 de metri, sunt așteptate precipitații mixte. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie", spun specialiștii ANM.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Banat

Articolul continuă după reclamă

Până în data de 15 noiembrie, valorile termice diurne vor fi în creștere, media maximelor urmând să atingă, de la 12 grade, la aproximativ 16...17 grade, iar vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Media minimelor termice, însă, va scădea de la 7 grade, la 1...3 grade. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie. Va ploua în prima zi de prognoză și după data de 15 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Crișana

Media maximelor termice va fi în creștere, de la 11 grade în prima zi, până în jurul a 15 grade în data de 15 noiembrie. În același interval de timp, temperaturile minime se vor situa, în medie, în general între 2 și 4 grade. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Va ploua în prima zi de prognoză și temporar după data de 15 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Transilvania

În prima săptămână, media maximelor termice se va situa în general între 11 și 13 grade, iar a minimelor va scădea de la 7 grade în prima noapte, până în jurul valorii de -2 grade în ultimele. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, va urma o alternanță de zile reci și calde, temperaturile urmând să se situeze atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Temporar vor fi precipitații la începutul intervalului și după data de 15 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Maramureș

Până la mijlocul lunii noiembrie, valorile termice diurne vor fi în creștere, media maximelor urmând să atingă, de la 10 grade, la aproximativ 13...14 grade, iar vremea va deveni caldă pentru această perioadă. Media minimelor termice, însă, va scădea de la 5 grade, până în jurul valorii de 0 grade. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Precipitații sunt prognozate local în primele zile și pe arii mai extinse și mai intense după data de 15 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Moldova

Până spre finalul primei săptămâni de prognoză, media maximelor termice se va situa în general între 11 și 13 grade, iar a minimelor va scădea de la 8 grade în prima noapte, până în jurul valorii de 2 grade în ultimele. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Temporar vor fi precipitații în primele zile ale intervalului și din nou, începând cu data de 16 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Dobrogea

Până în data de 13 noiembrie se va răci, media maximelor va scădea de la 18 la 13 grade, iar a minimelor de 13 la 5 grade. În următoarele două zile se va încălzi ușor, ulterior gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Temporar va ploua în primele zile și din nou după data de 16 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Muntenia

Valorile termice diurne nu vor avea variații semnificative până în data de 15 noiembrie, iar media maximelor va fi în general de 13...14 grade. În același timp, media temperaturilor minime va scădea de la 10 grade în prima noapte, până în jurul valorii de 2 grade în ultimele. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Temporar va ploua în primele zile și din nou după data de 16 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie Oltenia

În prima săptămână, media maximelor termice se va situa în general între 12 și 15 grade, iar a minimelor va scădea de la 10 grade în prima noapte, până spre 1...2 grade în următoarele. Ulterior, gradul de incertitudine al prognozei va fi foarte ridicat, dar cel mai probabil, se vor succede zile reci cu unele mai calde, iar temperaturile se vor situa atât peste, cât și sub mediile climatologice specifice celei de a doua jumătăți a lunii noiembrie.

Temporar va ploua în prima zi și după data de 16 noiembrie.

Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie la munte

Vremea va fi schimbătoare. Vor fi alternanțe de zile reci și zile mai plăcute termic, în general, media maximelor terice urmând să se situeze între 4 și 10 grade, iar a minimelor în jurul pragului de îngheț.

Vor fi precipitații, temporar, în primele trei zile și din nou, după data de 15 noiembrie.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Vremea » Prognoza meteo 10 - 23 noiembrie. Vreme schimbătoare, cu variații mari de temperatură de la o zi la alta