Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Spania, asfixiată de o nouă caniculă anormală: temperaturi de peste 40 de grade. Cea mai fierbinte lună mai din ultimii 100 de ani

Un val de căldură asfixia luni Spania, un episod "anormal" în această perioadă a anului, un semn al "încălzirii globale", potrivit unui expert de la Agenţia meteorologică spaniolă (Aemet). Acest episod de caniculă, care are loc după cea mai caldă lună mai înregistrată de cel puţin 100 de ani în Peninsula Iberică urmează să constea în "temperaturi extreme" şi "ar putea dura până la sfârşitul săptămânii", declară Ruben del Campo, un purtător de cuvânt al instituției, citat de News.ro.

de Redactia Observator

la 13.06.2022 , 18:38

Temperaturilor din Spania vor depăși 40°C în timpul zilei și 20°C în timpul nopții. Meteorologii spanioli anunță temperaturi extreme pentru următoarea perioadă. - Profimedia

Temperaturile urmează să depăşească "40°C" luni în numeroase oraşe spaniole şi urmează să rămână mari în cursul nopţii de luni spre marţi, "peste 20 sau 22°C". Meteorologii avertizează că acest fenomen "care nu este circumscris Peninsulei Iberice" urmează să ajungă şi în alte ţări europene, precum Franţa, în zilele următoare.

"Această căldură extremă, în acest moment al primăverii, nu este normală" şi este cauzată de "încălzirea globală", explică Ruben del Campo.

Canicula apare tot mai des din cauza încălzirii globale

Articolul continuă după reclamă

În ultimele zece luni, Spania a fost afectată de patru episoade de cădură extremă.O caniculă a avut loc în august, în care s-au bătut recorduri (47,4°C la Montoro, în sud), temperaturi "excepţional de mari" între Crăciun şi ziua de Anul Nou, un val de căldură în mai, iar acum acest fenomen. Mercurul ar putea urca în termometru până la 43°C în Andaluzia (sud), la Cordoba sau în Sevilla, porivit Aemet.

Pe acelaşi subiect

Din era preindustrială, temperaturile au crescut în medie cu 1,7°C în Spania (2°C în Europa), aminteşte Ruben del Campo, care precizează că aceste valori sunt nu doar extreme, ci că episoadele de caniculă sunt mai frecvente. Spania are în mod tradiţional veri fierbinţi, recunoaşte el, însă "ele sunt un pic şi mai calde în fiecare an şi tot mai lungi. O vară durează cu o lună în plus faţă de anii '80", ceea ce duce  la moartea a aproape 1.800 de oameni pe an.

În afara consecinţelor sanitare, analistul avertizează cu privire la efectele asupra mediului - un risc sporit de secetă, de dificultăţi de aprovizionare cu apă şi o multiplicare a incendiilor, ca în zona Sierra Bermeja, în provincia andaluză Malaga, unde un incendiu a devastat 3.500 de hectare săptămâna trecută.

Multiplicarea valurilor de căldură, în Europa, este o consecinţă a modificărilor climatice, potrivit oamenilor de ştiinţă. Emisiile de gaze cu efect de seră cresc puterea, durata şi frecvenţa acestor valuri de căldură.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Vremea » Spania, asfixiată de o nouă caniculă anormală: temperaturi de peste 40 de grade. Cea mai fierbinte lună mai din ultimii 100 de ani