O ţară europeană pune tunurile pe bogaţii care se mută în străinătate. Pot amâna plata, dar îi costă
Italia pregătește o nouă taxă pentru oamenii cu averi mari care își mută rezidența fiscală în străinătate. Din 2027, aceștia ar putea plăti un impozit de 26% pe câștigurile acumulate din investiții în perioada în care au locuit în Italia, chiar dacă nu și-au vândut încă acțiunile sau celelalte active, scrie presa locală.
Măsura este inclusă în proiectul bugetului pentru 2027 și vizează anumite condiţii. Printre acestea se numără o rezidență fiscală în Italia de cel puțin șase ani din ultimii zece și deținerea unor active financiare și participații în valoare totală de minimum 800.000 de euro. Depozitele bancare sunt excluse din calcul, potrivit noilor prevederi.
Noua taxă, numită Exit Tax, nu se aplică întregii averi, ci doar profitului acumulat din investiții. Mai exact, autoritățile vor calcula diferența dintre valoarea activelor în momentul plecării din Italia și prețul la care au fost cumpărate.
De exemplu, dacă o persoană a cumpărat acțiuni cu 100.000 de euro, iar acestea valorează 120.000 de euro în momentul în care își mută rezidența fiscală, câștigul impozabil este de 20.000 de euro. La o cotă de 26%, taxa ajunge la 5.200 de euro, chiar dacă acțiunile nu au fost vândute.
Pentru titlurile de stat se aplică un regim mai avantajos, cu o cotă efectivă de impozitare de 12,5%.
Italia le permite bogaților să amâne plata taxei
În mod normal, impozitul trebuie achitat în cel mult 180 de zile de la mutarea rezidenței fiscale. Există însă și posibilitatea amânării plății pentru cei care se mută într-un alt stat din Uniunea Europeană sau într-o țară care colaborează fiscal cu Italia.
Pentru această facilitate, contribuabilii trebuie să achite în avans 50% din impozitul datorat și să ofere o garanție. Restul sumei poate fi plătit în momentul vânzării investițiilor, dar nu mai târziu de cinci ani pentru mutările în UE și zece ani pentru celelalte state eligibile.
În anumite situații, taxa poate fi anulată. Dacă investițiile nu sunt vândute până la expirarea perioadei de amânare, dacă proprietarul moare sau dacă revine definitiv cu rezidența fiscală în Italia, impozitul nu mai este datorat, în condițiile prevăzute de lege. Eventualele sume plătite în avans sunt restituite.
Câți bani speră Italia să încaseze din noua taxă
Potrivit estimărilor din documentele bugetare, noua măsură ar putea aduce statului italian 3,37 milioane de euro în 2027 și câte 6,74 milioane de euro anual între 2028 și 2031. Din 2032, încasările estimate ar urma să scadă la 3,37 milioane de euro pe an, inclusiv din cauza sumelor care vor trebui restituite contribuabililor.
