Foto Vremea 3 octombrie 2023. Se încălzește în toată țara. Prognoza meteo ANM
Vremea de mâine 3 octombrie 2023. În intervalul 2 octombrie - 3 octombrie vremea se va răcori în jumătatea de sud a teritoriului, iar în toate regiunile valorile termice se vor situa în jurul celor normale pentru începutul lunii octombrie. Temperaturile maxime se vor încadra între 18 şi 25 de grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în regiunile sudice şi la munte, unde izolat va ploua slab. Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu intensificări în Moldova, Bărăgan, Dobrogea şi pe crestele montane, unde la rafală, pe alocuri, se vor atinge viteze, în general, de 40...50 km/h.
Pe 3 octombrie vremea va fi frumoasă şi se va încălzi, devenind uşor mai caldă decât în mod normal la această dată. Cerul va fi variabil pe parcursul zilei şi mai mult senin noaptea. Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 19 şi 26 de grade, iar cele minime între 6 şi 15 grade, mai scăzute în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre 2...3 grade. Izolat, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă, îndeosebi în centrul teritoriului.
Prognoza meteo București
Vremea se va răcori faţă de ieri, iar valorile termice se vor apropia de cele specifice la începutul lunii octombrie. Cerul va fi temporar noros în prima parte a zilei, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse, apoi va deveni mai mult senin. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 22...24 de grade.
Vremea la munte
Vremea va fi frumoasă, iar valorile termice vor fi în creştere şi se vor situa uşor peste normele climatologice ale începutului de octombrie. Cerul va fi variabil, mai mult senin la începutul zilei şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat. Pe văi şi în depresiuni în orele dimineţilor vor fi condiţii de ceaţă.
Vremea în Europa
Vremea se va menţine mult mai caldă decât în mod normal la începutul lunii octombrie în cea mai mare parte a continentului, dar în special în sud-vest şi centru, unde va persista valul de căldură neobişnuit pentru această perioadă din an. Înnorări temporare şi ploi se vor semnala în Arhipelagul Britanic, zonele învecinate bazinului Mării Baltice, în vestul, nord-estul şi în partea central-nordică a continentului.
În rest va predomina vremea însorită, iar ploi slabe vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări în vestul, nord-vestul, nord-estul Europei precum şi în partea central-nordică. În primele ore ale dimineţii pe spaţii mici se va semnala ceaţă.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰