Foto Vremea de mâine 24 august 2024. Nu scăpăm de caniculă. Până la 38 de grade Celsius
Vremea în România. Până sâmbătă vremea va fi călduroasă, iar în regiunile sudice valul de căldură, deşi în uşoară diminuare ca intensitate, va persista, va fi caniculă şi disconfort termic ridicat (indice temperatură-umezeală (ITU) de peste 80 de unităţi). Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza la munte, unde pe arii restrânse se vor semnala averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sudul şi în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 27 şi 37 de grade.
Valorile termice vor creşte în vest, nord şi centru, astfel încât vremea va deveni călduroasă în cea mai mare parte a ţării. Va fi caniculă, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau depăşi uşor pragul critic de 80 de unităţi în Banat, Oltenia, Muntenia şi pe arii mai restrânse în Crişana şi Dobrogea continentală. Temperaturile maxime se vor încadra între 28 şi 38 de grade, iar cele minime între 8 grade în estul Transilvaniei şi 23 de grade în Dealurile de Vest şi pe litoral. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări pe litoral.
Prognoza meteo București
Vremea va fi caniculară, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineaţa şi noaptea. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar cea minimă va fi de 16...19 grade.
Vremea la munte
Vremea va fi predominant frumoasă şi se va încălzi uşor faţă de intervalul precedent. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat.
Vremea pe litoral
Vremea în general frumoasă şi caldă. Temperaturile maxime se vor situa între 28 şi 32 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări trecătoare ziua.
Temperatura apei mării va fi de 26...28 de grade.
Cum va fi vremea în Europa
Cerul va avea înnorări şi se vor semnala ploi în Arhipelagul Britanic, Scandinavia, Franţa, Ţările de Jos, nordul Spaniei şi al Italiei. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, cu descărcări electrice şi căderi de grindină. Izolat se vor acumula cantităţi însemnate de apă. În restul continentului va predomina vremea frumoasă, iar astfel de fenomene vor fi posibile pe arii restrânse. Vântul va avea intensificări mai ales în jumătatea de nord-vest a Europei. Temperaturile vor fi în uşoară creştere faţă de ziua precedentă în partea centrală şi în cea vestică, iar în rest nu se vor modifica semnificativ.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰