Antena Meniu Search
x

Video Vremea în minivacanța de Mica Unire. Unde va ninge și cât măsoară acum stratul de zăpadă la Sinaia, Păltiniș sau Bâlea Lac

Iulia Zgripcea Bărbulescu, meteorolog al Administrației Naționale de Meteorologie, a anunțat ce se va întâmpla cu vremea în minivacanța de Mica Unire. Astfel, în următoarele zile, vremea va fi una capricioasă. Vor fi precipitații, însă în cantități mai mici. La munte, acestea vor fi sub formă de ninsoare. 

de Redactia Observator

la 20.01.2023, 13:32

Vezi și

La începutul săptămânii viitoare, ninsorile vor fi mai însemnate cantitativ în partea de veste a Carpaților Meridionali, în masivele vestice și sud-vestice.

Unde găsim zăpadă, în minivacanța de Mica Unire

În acest moment, la Sinaia stratul de nea măsoară 16 cm grosime, în Păltiniș atinge 14 cm, la Bâlea Lac sunt 75 de cm, în nordul Carpaților Orientali vorbim despre un strat de zăpadă care atinge 50-55 de centimetri. Cel mai probabil, iubitorii sporturilor de iarnă se vor baza pe tunurile de zăpadă. 

Vremea 20 ianuarie în țară

Pe acelaşi subiect

Vremea se va menţine deosebit de caldã pentru aceastã datã în jumãtatea de sud-est a ţãrii, iar în rest se va rãci accentuat faţã de ziua precedentã, astfel cã valorile termice diurne se vor apropia de mediile multianuale. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra între 1 grad în Dealurile de Vest şi 18 grade în sud-estul Munteniei şi în Dobrogea, iar cele minime se vor situa între -3 şi 7 grade.  Cerul va fi mai mult noros şi temporar vor fi precipitaţii în toate regiunile, în restrângere treptatã cãtre jumãtatea de nord-est. Cantitãţile de apã înregistrate vor fi de peste 20...25 l/mp în cea mai mare parte a zonei montane şi vor depãşi 30...40 l/mp în Carpaţii Meridionali. 

Vor predomina ploile, iar în regiunile intracarpatice se vor semnala precipitaţii mixte. În zonele montane vor fi mai ales ninsori, iar în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi nordul celor Orientali se va depune strat nou de zãpadã, local consistent. Ploile vor avea şi caracter de aversã, iar trecãtor se vor semnala şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, cu uşoare intensificãri în sud, sud-est şi centru (viteze în general de 45...55 km/h), iar în zona montanã înaltã, în special a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, rafalele vor depãşi 100...110 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zãpada. Spre sfârşitul intervalului, izolat se va semnala ceaţã.

Vremea 20 ianuarie în Capitală 

La noapte, cerul va fi temporar noros, iar probabilitatea pentru ploaie va fi redusã. Vântul va sufla moderat, temporar cu uşoare intensificãri (rafale în general de 40...45 km/h). Temperatura minimã, cu mult peste norma climatologicã, va fi de 6...8 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã, spre 3 grade. Vremea va rãmâne deosebit de caldã pentru ultima decadã a lunii ianuarie, deşi valorile termice vor fi mai scãzute faţã de intervalul precedent. Cerul va avea înnorãri şi mai ales spre searã şi în prima parte a nopţii vor fi averse, posibil însoţite de descãrcãri electrice. Vântul va sufla moderat, temporar cu uşoare intensificãri (rafale în jurul a 45 km/h). Temperatura maximã va fi de 15...16 grade, iar cea minimã de 1...2 grade, mai scãzutã în zona preorãşeneascã spre -1 grad.

Vremea 20 ianuarie la munte

Cerul va fi mai mult noros şi vor fi mai ales ninsori, iar în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi nordul celor Orientali se va depune strat nou de zãpadã, local consistent. Cantitãţile de apã înregistrate vor fi de peste 20...25 l/mp şi vor depãşi 30...40 l/mp în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla moderat, cu intensificãri în zona înaltã, în special a Carpaţilor Meridionali şi de Curburã, unde rafalele vor depãşi 100...110 km/h, viscolind ninsoarea sau spulberând zãpada. Temperatura aerului va fi în scãdere, dar se va menţine la valori peste mediile multianuale.

Zile libere pentru angajaţii de la stat în 2023

Codul Muncii prevede 16 zile considerate sărbători legale, în care nu se lucrează, însă anul acesta 12 dintre ele pică în timpul săptămânii, deci sunt în mod real libere, celelalte fiind în zilele de sâmbătă sau duminică, zile considerate oricum libere. Celor 12 zile li se adaugă aşte trei zile libere, punte, decise de Guvern. Prin urmare, angajaţii din sectorul public vor avea în 2023 mai multe ”minivacanţe” de patru zile, când zilele libere sunt precedate sau urmate de zile de weekend: de 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor, de 1 iunie - Ziua Copilului, de 15 august - Adormirea Maicii Domnului. De asemenea, tot minivacanţe vor fi şi de Paşte, de Ziua Naţională şi de Crăciun.

Conform Codului Muncii, zilele de sărbătoare legală în care nu se lucrează sunt:

  • 1 si 2 ianuarie - 2 ianuarie pică luni, în 2023
  • 24 ianuarie - Ziua Unirii Principatelor Române - marţi
  • Vinerea Mare, ultima zi de vineri înaintea Paştelui - 14 aprilie
  • prima şi a doua zi de Paşti - anul acesta, 16,17 aprilie pentru Paştele Ortodox  -17 aprilie pică luni
  • 1 mai - luni
  • 1 iunie - joi
  • prima şi a doua zi de Rusalii, care în 2023 pică în 4 şi 5 iunie - 5 iunie pică într-o zi de luni în 2023
  • Adormirea Maicii Domnului - 15 august - marţi
  • 30 noiembrie - Sfantul Apostol Andrei cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; - joi
  • 1 decembrie; - vineri
  • prima şi a doua zi de Crăciun - luni şi marţi

Guvernul a decis în ultima şedinţă din 2022 ca zilele de 23 ianuarie, 2 iunie şi 14 august 2023 să fie zile libere pentru salariaţii din sectorul public. Pentru recuperarea acestor zile, instituţiile şi autorităţile publice îşi vor prelungi corespunzător timpul de lucru până la data de 28 februarie, 30 iunie, respectiv 31 august 2023, a mai stabilit Executivul. Zilele de 2 ianuarie, 24 ianuarie, 14 şi 17 aprilie, 1 mai, 1 iunie, 5 iunie, 15 august, 30 noiembrie, 1 decembrie, 25, 26 decembrie pică în cursul săptămânii şi lise vor adăuga şi cele trei zile punte decise de Guvern, care sunt tot în timpul săptămânii. Astfel, rezultă următoarele minivacanţe în care două zile lucrătoare sunt libere si sunt precedate, urmate sau intercalate de zile de weekend - de Ziua Unirii Principatelor - 24 ianuarie, de Paşte, de 1 iunie, de Adormirea Maicii Domnului - 15 august, de Ziua Naţională şi de Crăciun. Minivacanţe în care o zi liberă aste ataşată weekendului vor fi de 1 mai şi de Rusalii.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Aţi alocat un buget mai mare pentru Paşte în acest an faţă de 2023?

Observator » Vremea » Vremea în minivacanța de Mica Unire. Unde va ninge și cât măsoară acum stratul de zăpadă la Sinaia, Păltiniș sau Bâlea Lac