Elevii pentru care şcoala începe printre schele, cu toaleta în curte. Muncitorii au pornit şantierele chiar în pragul anului şcolar: "Atunci am primit fonduri"
Începe anul şcolar 2023-2024. Peste două milioane de copii se întorc la cursuri. Sau, aşa ar trebui. Doar că, unele şcoli sunt încă în renovare. Altele, prea mici şi supraaglomerate. Sunt elevi pentru care clopoţelul va suna printre schele, ori prin biserici sau birouri de primării, pe unde s-a găsit un spaţiu cât de mic şi pentru ei. De peste 30 de ani această "prima zi de şcoală" vine mereu să ne aducă aminte de faptul că educaţia românească e departe de a fi o prioritate naţională.
De Mădălina Iacob la 10.09.2023, 20:14"De 10 ani, de când fac această meserie, ştirile de la începutul anului şcolar arată ca-n oglindă. E o renovare continuă pe care niciun Guvern şi niciun ministru nu a reuşit să o rezolve până acum. Sunt generaţii întregi care se confruntă cu aceeaşi situaţie. Poate doar cifrele se schimbă, dar problemele rămân", spune Mădălina Iacob, reporter Observator.
Şcoala începe în renovare
Din nou avem şantiere care abia au pornit lucrările de o săptămână, elevi care au fost anunţaţi deja că vor învăţa în trei schimburi ori prin biserici sau birouri de primării.
"Suntem la 60 de kilometri distanţă de Bucureşti şi aşa arată toaleta unei şcoli din localitatea Răzvani, judeţul Călăraşi. Aici e toaleta, în această anexă, iar şcoala în care învaţă cei 120 de elevi este aceasta", arată Mădălina Iacob, reporter Observator.
- Alina Niculae, directoare: Pe 29 august a fost prima zi în care a venit echipa.
- Mădălina Iacob, reporter Observator: De ce aşa de târziu?
- Alina Niculae, directoare: Din păcate, atunci am primit fonduri...
- Mădălina Iacob, reporter Observator: Când ar putea să aibă copiii de aici toalete?
- Alina Niculae, directoare: În urma acestei adrese am fost sfătuiţi să luăm legatura cu Consiliul Local pentru că va trebui să scriem un proiect în acest sens. Nu ştiu, nu ţine doar de mine.
- Mădălina Iacob, reporter Observator: Anul viitor poate?
- Alina Niculae, directoare: Să sperăm.
Elevii merg la toaletă în curte
În clădirea veche de 100 de ani progresul a intrat timid şi s-a izbit violent de România reală. "Dincolo de această sobă, elevii au o tablă inteligentă în sala de clasă", arată Mădălina Iacob, reporter Observator. "Îmi displace situaţia, nu mi-aş dori ca al meu copil să iasă în frig iarna pentru a merge la toaletă, dar din păcate aici, în acest corp de clădire, asta se întâmplă", spune Alina Niculae, directoare.
În peste 100 de şcoli din România copiii vor merge la toaletă în curte. La Gherla, în judeţul Cluj, elevii vor începe noul an în demisolul unei biserici. Clădirea şcolii lor e în renovare de vreo doi ani. "Au avut ghinionul să se ocupe de acest proiect o firmă care nu este tocmai ok", a declarat Marinela Marc, inspector general ISJ Cluj.
Sute de elevi nu au clasele gata
Ghinion şi pentru 450 de elevi din Azuga. Şcolile din oraş sunt încă în renovare, iar copiii au fost relocaţi în biroul primarului sau în pensiunile unor profesori din Buşteni. Directorii dau vina pe constructori, constructorii, pe primari, primarii, pe buget. Şi tot aşa. De 33 de ani, niciun ministru nu a reuşit să facă ordine în acest haos. Iar şefi au fost destui.
"Dintre toate ministerele, cel mai aglomerat scaun a fost de departe cel de la Educaţie. În 33 de ani, nu mai puţin de 24 de miniştri s-au perindat pe aici, cu 29 de mandate cel puţin. Recordul îl deţine Ecaterina Andronescu. Iar la categoria cel mai scurt mandat candidează, fără discuţie, Ioan Mang, care a renunţat la funcţie după o săptămână", spune Mădălina Iacob, reporter Observator.
Pe lângă infrastructură, autorităţile trebuie să se descurce cu o altă problemă ignorată ani la rând. "Toată lumea a început să consume, toată lumea ştie pe cineva care consumă. Şi noi, în loc să le deschidem ochii, noi îi acoperim, crezând că îi protejăm", povesteşte o elevă.
Tot mai mulţi elevi se droghează
Aşa ne-am trezit azi că 10 la sută dintre elevi au consumat cel puţin o dată droguri până la vârsta de 16 ani. "Odată ce ai făcut-o, o faci şi a doua. Tu nu eşti consumator, dar aşa de party, de fun, toată lumea o face", spune o elevă. Declaraţia, şocant de sinceră şi de adevărată, ne arată că situaţia e deja scăpată de sub control. Pentru prima dată se vorbeşte despre testarea antidrog în şcoli.
"Trebuie să îi privim pe cei care au probleme de adicţie ca pe nişte victime, ca pe nişte pacienţi care au nevoie de ajutorul nostru pentru a ieşi din aceste situaţii", a declarat Ligia Deca, ministrul Educaţiei.
Încă un proiect eşuat din start, spun elevii. Încă unul din marele proiect România Educată.