Ambasadorul Ucrainei anunță consultări tehnice cu România referitoare la lucrările pe Canalul Bâstroe
Ambasadorul Ucrainei în România anunţă consultări tehnice cu partea română privind canalul Bâstroe, care vor avea loc vineri
De Redactia Observator la 02.03.2023, 20:34- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, Ihor Prokopchuk, a spus că, vineri, urmează să aibă loc consultări tehnice cu partea română în legătură cu lucrările efectuate pe Canalul Bâstroe. "Au fost o serie de paşi care s-au făcut de ambele părţi în legătură cu activităţile desfăşurate de Ucraina pentru a menţine calea navigabilă. Am stabilit o comunicare oficială între cele două Ministere de Externe. Au fost schimburi de informaţii referitoare la caracterul lucrărilor pe care le-am făcut. Am primit o cerere pentru a măsura lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat, iar această cerere este în lucru. (...) Între timp, este necesar să avem consultări tehnice la nivel de specialişti cu privire la lucrările pe care Ucraina le-a desfăşurat şi sunt foarte încântat să vă spun că aceste consultări vor avea loc mâine", a declarat ambasadorul, joi, la Parlament.
Potrivit acestuia, întâlnirea "va fi o bună ocazie pentru ca cei implicaţi, profesionişti, care înţeleg, să schimbe informaţii concrete despre lucrările efectuate şi despre următorii paşi". Ihor Prokopchuk a precizat că din partea ucraineană consultările vor fi conduse de ministrul Infrastructurii, care va fi însoţit de o echipă multidisciplinară. "Ne aşteptăm ca şi partea română să participe cu reprezentanţi de la mai multe instituţii abilitate", a adăugat ambasadorul.
Săptămâna trecută, MAE a solicitat Ucrainei ca o echipă de experţi a României să intre pe canalul Bâstroe să măsoare adâncimea pentru a vedea dacă s-au încălcat sau nu tratate internaţionale şi pentru a studia, ulterior, impactul asupra mediului şi ecosistemului din Delta Dunării. Comisia Europeană a transmis şi ea că va trimite o echipă pe Bâstroe.
Teodosie Marinov, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării a declarat luni că singurele informări pe care le-au avut din partea părţii ucrainene vizau acţiuni de întreţinere a porturilor, Izmail şi Giurgiuleşti, care făceau referire exclusiv la lucrări de întreţinere. Alfred Vespremeanu, director al Staţiunii de cercetări marine şi fluviale Sf. Gheorghe susţine că nu se întâmplă nicio secare a Deltei fiindcă se draghează pe braţul Bâstroe. Cred că intenţia Ucrainei este de a putea naviga cu nave de pescaj mare până în portul lor principal de pe braţul Chilia, care este Izmail, a mai spus el.