Amendă de 4.000 de lei pentru un şofer care s-a ţinut după o maşină de poliţie, în Suceava: "Le făcea coadă"
Un şofer care s-a ţinut după o maşină de Poliţie care se deplasa la un accident cu victimă în judeţul Suceava a fost sancţionat, fiind amendat cu peste 4.000 de lei. De asemenea, i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 180 de zile.
De Redactia Observator la 06.11.2024, 17:03”Poliţiştii din Suceava se deplasau în regim prioritar la un accident cu victimă, după cum se observă şi în materialul video. Pe lângă faptul că erau cu ochii-n patru în astfel de condiţii, au constatat că mai au o „grijă” în plus: un personaj care le «făcea coadă». După o discuţie scurtă – atât a permis timpul colegilor – fiecare şi-a văzut de drum: poliţiştii către accident, iar individul, liniştit, spre casă. Sau cel puţin aşa credea el”, au transmis, miercuri, reprezentanţii Poliţiei Române, pe pagina de Facebook.
Amendă de 4.290 de lei primită de şofer
Potrivit acestora, după ce s-au asigurat că victima accidentului a fost ajutată şi toate măsurile necesare au fost luate, poliţiştii au revenit asupra cazului.
”O documentare rapidă şi un verdict simplu: 180 de zile în calitate de pieton şi o amendă de 4.290 de lei pentru conducere agresivă şi alte abateri de la regimul rutier. Să faci ce a făcut respectivul se numeşte dispreţ faţă de valorile umane şi faţă de semeni, dar şi o desconsiderare a legislaţiei rutiere, ceea ce poate avea urmări grave asupra siguranţei tuturor participanţilor la trafic”, au mai transmis poliţiştii.