ANPC: Condiţii inumane descoperite în peste 250 de azile din ţară. O bătrână a murit în drum spre spital
ANPC a descoperit condiţii "inacceptabile" în peste 250 de azile pentru vârstnici şi persoane cu dizabilităţi, printre care bucătării insalubre, paturi deteriorate, saltele murdare, băi cu mucegai şi suplimente alimentare expirate. În plus, la un centru unde accesul echipelor de control a fost iniţial interzis, un vârstnic a decedat în drum spre spital.
De Redactia Observator la 25.02.2025, 14:12- SURSE: Toni Greblă va fi demis din funcția de președinte al AEP. Decizia luată de coaliție. DETALII la Observator 17:00
- Efectul Elon Musk și JD Vance la alegerile din Germania: se va repeta scenariul în România? Analist: "S-a mobilizat și electoratul din cealaltă tabără"
UPDATE: Poliţiştii din Ilfov au deschis dosar penal de ucidere din culpă în cazul morţii unei femei în vârstă de 76 de ani, aflată într-un azil de bătrâni care funcţiona ilegal în Voluntari. Patronul centrului este urmărit penal pentru evaziune fiscală şi exercitarea fără drept a unei activităţi pentru care legea prevede autorizaţie de funcţionare. Ce spun inspectorii Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie socială Ilfov.
„Având în vedere constatările din teren, a fost dispusă de către Comitetul judeţean pentru situaţii de Urgenţă Ilfov, măsura de relocare pentru 11 persoane. Una dintre persoane a refuzat pe propria răspundere transportul la spital, aceasta decedând la data de 24 februarie 2024”, informează AJPIS Ilfov.
Potrivit sursei citate, tot în 24 februarie, la aceeaşi adresă au fost găsite şase persoane care fuseseră externate din spital şi readuse la locaţie de către aparţinători, încălcând astfel hotărârea iniţială a prefectului.
În cursul serii de 24 februarie, patru persoane au fost preluate de către aparţinători, iar alte două au fost transportate la spital.
”În urma unei serii de controale desfăşurate de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) din dispoziţia Preşedintelui instituţiei Cristian Popescu Piedone, în colaborare cu DGASPC, AJPIS, SICE, Jandarmerie, DSP, Prefectura Ilfov şi MAI, au fost descoperite condiţii inacceptabile în peste 250 de azile pentru persoane vârstnice şi persoane cu dizabilităţi, inclusiv minori, fiind verificate respectarea normelor alimentare şi de igienă”, anunţă marţi ANPC.
Pacienţi supuşi unor condiţii mizerabile
Principalele nereguli constatate au fost:
- Bucătării mizerabile: frigidere murdare, cu chedere rupte, vase nespălate, ustensile neconforme, alimente fără termen de valabilitate şi fără elemente de identificare.
- Dormitoare inadecvate: paturi deteriorate, saltele neigienizate, perne fără huse şi mobilier în stare deplorabilă.
- Băi neigienizate: mucegai, obiecte sanitare nefuncţionale, prize defecte.
- Alimente păstrate incorect: nerespectarea temperaturilor de păstrare a produselor alimentare (carne, ciocolată, ketchup, maioneză).
- Produse expirate: suplimente alimentare şi materii prime cu DDM depăşită.
”Un caz tragic a avut loc la Persoana Fizica Autorizată ŞUBĂ SORIN, unde la iniţierea acţiunii de control, acesta a refuzat accesul agenţilor ANPC şi a împiedicat verificările, cerând intervenţia Poliţiei prin apel la 112. După aproximativ 60 de minute, cu ajutorul agenţilor MAI, s-a reuşit accesul în locaţie. A fost identificat un număr de 11 vârstnici în condiţii de îngrijire extrem de precare. În ciuda solicitărilor autorităţilor, nu au fost prezentate documente care să ateste legalitatea funcţionării spaţiului. La momentul controlului, s-a constatat că PFA Şubă Sorin a pus la dispoziţie un contract cu un beneficiar de servicii medicale, însă acesta a invocat că oferă doar servicii medicale, iar ancheta este în curs de desfăşurare de către DSP. Este extrem de grav faptul că Şubă Sorin a relocat ilegal 7 dintre cei 11 vârstnici, nerespectând deciziile autorităţilor şi standardele minime de îngrijire. Unul dintre aceşti pacienţi a decedat în drum spre spital, după ce a fost apelată ambulanţa, iar decesul a fost raportat autorităţilor, ceea ce a dus la o anchetă în desfăşurare”, relatează ANPC.
Azil al groazei deschis ilegal
De asemenea, autorităţile competente au dispus relocarea urgentă a celor 11 pacienţi încă din 15 februarie, dar nerespectarea acestor măsuri a condus la tragedii. În urma verificărilor, a fost confirmat faptul că activitatea de îngrijire a persoanelor vârstnice din această locaţie era ilegală, iar normele de siguranţă şi igienă au fost încălcate flagrant.
”Această tragedie subliniază importanţa respectării legislaţiei în domeniul îngrijirii persoanelor vulnerabile şi arată cât de grav poate afecta nerespectarea reglementărilor autorităţilor competente. Îndemnăm toate instituţiile responsabile să intensifice controalele şi să prevină astfel de tragedii. ANPC continuă să monitorizeze îndeaproape aceste unităţi, iar nerespectarea deciziilor autorităţilor poate avea consecinţe grave pentru siguranţa şi sănătatea persoanelor aflate în grijă”, conchide ANPC: