Antena LIVE
Video

Au vrut să spargă un ATM din Sibiu, dar au reușit doar să-i dea foc. Banii din bancomat s-au făcut scrum

Un bancomat din Sibiu a ars în totalitate, după ce niște hoții au încercat să dea o spargere, însă au provocat un incenciu în urma căruia banii din ATM au luat foc, potrivit Agerpres

De la 29.01.2023, 16:45
Au vrut să spargă un ATM din Sibiu, dar au reușit doar să-i dea foc. Banii din bancomat s-au făcut scrum ISU Sibiu

"La data de 29 ianuarie a.c., în jurul orei 04:00, în municipiul Mediaş, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Mediaş, care patrulau pe strada I.C. Brătianu, au observat că din sediul unei unităţi bancare ieşea fum. Poliţiştii au pătruns holul unităţii şi au constatat că ATM-ul instalat în zona respectivă ardea cu flacără deschisă. La faţa locului au intervenit pompieri din cadrul I.S.U. Sibiu, precum şi un echipaj medical, incendiul fiind stins în scurt timp, fără victime omeneşti. Din investigaţiile preliminare efectuate, poliţiştii medieşeni au constatat că persoane necunoscute ar fi pătruns în sediul unităţii bancare şi ar fi încercat să sustragă bani din ATM blocând fanta aparatului cu un obiect din lemn, fapt ce ar fi condus la supraîncălzirea sistemului electric al dispozitivului şi, astfel, la izbucnirea incendiului", a precizat Elena Welter, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu.

Banii din ATM s-au făcut scrum

Potrivit acesteia, nu a fost stabilit, încă, un prejudiciu şi hoţii nu au fost prinşi.

"În cauză, la nivelul Poliţiei Municipiului Mediaş, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârşirea infracţiunii de tentativă la furt calificat. În prezent, poliţiştii desfăşoară cercetări în vederea identificării autorilor faptei pentru aplicarea măsurilor legale în consecinţă", informează IPJ Sibiu.

Pe acelaşi subiect

Este pentru prima dată în judeţul Sibiu când ard banii din bancomatul unei bănci, a subliniat purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Andreea Ştefan. Deocamdată nu s-a comunicat câţi bani erau în bancomatul care a ars.

"Azi-dimineaţă în jurul orei 04:00 pompierii Detaşamentului Mediaş au fost solicitaţi să intervină pentru stingerea unui incendiu la un bancomat, în municipiul Mediaş pe strada I.C. Brătianu. (...) Nimeni nu îşi aminteşte să mai fi fost (un asemenea incendiu n.r.). Putem zice ca e o premieră în judeţul Sibiu", a declarat Andreea Ştefan. 

Ți-a plăcut acest articol?

incendiu bancomat furt bani hoti
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024