Copil de 14 ani, prin de poliţişti la volanul unei maşini, în Piteşti. Pasager era un altul, de aceeaşi vârstă
Polițiștii din Pitești au depistat, sâmbătă, un copil de 14 ani care conducea o mașină, alături de un pasager de aceeași vârstă. Ambii copii au fost duși la audieri, potrivit IPJ Pitești.
De Redactia Observator la 17.12.2023, 13:17Aproape de miezul nopții, polițiștii din Pitești au depistat un copil de 14 ani, care conducea un autoturism pe strada Zamfirești, acesta fiind însoțit, ca pasager, de un alt adolescent de 14 ani.
Copiii au fost conduși la sediul poliției, pentru audieri, potrivit Mediafax.
Din verificările efectuate de polițiști, în prezența reprezentanților legali ai minorilor, s-a stabilit faptul că adolescentul care conducea autoturismul, ar fi profitat de faptul că bunicul său dormea și ar fi luat cheile autoturismului cu care a fost depistat.
Cercetările sunt continuate pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. De asemenea, s-a luat măsura sancționării contravenționale a părinților copiilor, potrivit legii.