De ce nu merge Iohannis la ceremonia de învestire a lui Donald Trump, dar Grindeanu şi Dragnea da
Preşedintele ales Donald Trump va fi învestit, vineri, pe 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Washington. Preşedintele Klaus Iohannis nu va participa la această ceremonie, însă premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea au anunţat că vor onora invitaţiile.
De Redactia Observator la 16.01.2017, 20:28Preşedintele ales Donald Trump va fi învestit, vineri, pe 20 ianuarie, în cadrul unei ceremonii ce va avea loc la Washington. Preşedintele Klaus Iohannis nu va participa la această ceremonie, însă premierul Sorin Grindeanu şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea au anunţat că vor onora invitaţiile.
Într-un comunicat dat publicităţii azi, adminitraţia prezidenţială anunţă că practica Statelor Unite la ceremonia de inaugurare a preşedinţilor prevede că alte ţări sunt reprezentate doar la nivel de ambasador, nefiind invitaţi şefi de stat sau de Guvern, motiv pentru care România va fi reprezentată de către ambasadorul român la Washington, George Maior.
Reacţia preşedinţiei vine după ce Camera Deputaţilor a aprobat deplasarea lui Liviu Dragnea în SUA pentru a participa la ceremonia de preluare a mandatului de către Donald Trump, iar premierul Grindeanu a afirmat că este posibil să meargă şi el.
”Conform practicii Statelor Unite ale Americii privind ceremoniile de inaugurare a noilor preşedinţi, şefii misiunilor diplomatice acreditaţi la Washington sunt singurii care îi reprezintă oficial pe şefii de stat şi guvernele lor la evenimentele de învestitură. Nicio delegaţie străină, cu atât mai puţin şefi de stat sau de guvern, nu este, potrivit acestei cutume, invitată oficial cu această ocazie”, precizează Administraţia Prezidenţială.
Secretarul Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu (PSD), a anunţat că preşedintele Camerei, Liviu Dragnea, a fost invitat să participe la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, Biroul Permanent al Camerei aprobând în unanimitate deplasarea liderului social-democrat care va avea loc în perioada 17 – 21 ianuarie.
Deputatul PSD a mai spus că la ceremonia de învestire a lui Donald Trump a fost invitat şi premierul Sorin Grindeanu. Premierul a declarat, luni, pentru News.ro că este posibil să meargă la ceremonia de învestire a noului preşedinte al SUA, Donald Trump, confirmând, totodată, faptul că a primit o invitaţie în acest sens.
Pe 20 ianuarie, cel de-al 45-lea preşedinte al Statelor Unite ale Americii depune jurământul în cadrul unei ceremonii care va avea loc la Washington, pe treptele celebrei clădiri a Capitoliului.