Antena LIVE

Curs valutar

Explozia din Crevedia. DNA ridică documente de la ISU Dâmboviţa

Anchetele se ţin lanţ pentru a clarifica situaţia de la Crevedia. Sunt patru dosare penale deschise de trei parchete. Procurorii DNA au mers în această dimineaţă, la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa pentru a ridica documente menite să arate cum au fost făcute verificările la stațiile GPL din zonă.

De la 30.08.2023, 13:40
WhatsApp
Vezi și:

Reprezentanţi ai DNA au precizat că nu este vorba despre descinderi, ci că sunt ridicate documente, acţiunea având legătură cu dosarul de la Secţia militară a DNA referitor la controalele făcute de personalul ISU la staţia GPL de la Crevedia la care s-au produs exploziile soldate cu 2 morţi şi cu 56 de răniţi.

Un al doilea dosar al DNA vare ca obiect instituţiile civile cu atribuţii vizând staţia GPL. În ambele dosare sunt pentru moment cercetate fapte, nu persoane, aflându-se în stadiul strângerii de probe.

Controale de amploare la staţiile GPL din ţară

După dezastrul de la Crevedia, toate stațiile GPL din țară au fost verificate de către reprezentanţii tuturor instituțiilor publice care au atribuții legale în această privință. Şi sunt multe, mai exact 10 autorităţi! Sunt verificate de la nereguli privind autorizarea și controlul instalațiilor sub presiune la autorizarea și controlul cisternelor de transport şi chiar respectarea obligațiilor de natură fiscală. 

Toată lumea se teme că, oricând, tragedia din Dâmbovița s-ar putea repeta. Autoritățile vor să prevină un dezastru la indigo și iau la rând toate stațiile de gaz petrolier lichefiat.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

explozia din crevedia explozie crevedia dna dosar penal ancheta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024