Antena LIVE

Curs valutar

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, la DNA, în dosarul în care este cercetat de evaziune fiscală

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat pentru evaziune fiscală.

De la 30.09.2016, 12:37
WhatsApp

Primarul sectorului 3, Robert Negoiţă, s-a prezentat vineri la Direcţia Naţională Anticorupţie, în dosarul în care este cercetat pentru evaziune fiscală.

La intrarea în DNA, el a declarat că nu ştie de ce a fost chemat.

Negoiţă a părăsit sediul DNA după aproximativ 30 de minute, precizând că i-au fost comunicate obiectivele unei expertize.

"Am fost anunţat că se va face o expertiză. Vom face şi noi o expertiză în paralel. Aşa că asta este tot. (...) În mod normal o expertiză stă la baza oricărei discuţii nu?", a spus edilul.

În 14 aprilie, DNA a anunţat că procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Robert Negoiţă, primar al sectorului 3, la data faptelor administrator al unor societăţi comerciale, cu privire la comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată.

El este acuzat că, în perioada 2005 - 2009, prin folosirea resurselor societăţilor pe care le administra, a construit trei ansambluri rezidenţiale compuse din imobile de locuit şi locuri de parcare şi a vândut, în nume propriu, un număr de 1.250 din aceste imobile, ascunzând activitatea economică desfăşurată prin neînregistrarea ca persoană impozabilă în scopuri de TVA, nedeclararea şi neachitarea către bugetul de stat a TVA în valoare de 77.148.021 lei.

Citeşte şi Primele declaraţii ale lui Negoiţă, la ieşirea de la DNA: “Procurorii m-au anunţat că se face o expertiză. Mi-au pus de şapte ani sechestru pe tot” 

Potrivit DNA, având în vedere că Robert Negoiţă a luat măsuri active de comercializare a locuinţelor construite în cele trei ansambluri rezidenţiale prin mijloace similare unui prestator de servicii sau comerciant, activitatea pe care a desfăşurat-o este calificată ca una economică, pentru care exista obligaţia plătirii de TVA către buget.

"Pentru a evita plata obligaţiilor fiscale aferente veniturilor realizate, Negoiţă a folosit un procedeu ingenios prin care cheltuielile cu realizarea imobilelor, în nume propriu, au fost evidenţiate contabil şi declarate fiscal de societăţile pe care le administra, însă veniturile nu au fost evidenţiate. Prin urmare, raportat la cele trei ansambluri rezidenţiale, Robert Negoiţă nu a declarat activitatea economică prestată ca persoană impozabilă în scopuri de TVA. Astfel, deşi imobilele 'scriptic' au fost edificate de persoana fizică Robert Negoiţă, după finalizare, acestea au fost prezentate, la toate târgurile imobiliare, drept ansamblurile rezidenţiale aparţinând uneia dintre societăţile la care acesta era acţionar", au reţinut anchetatorii.

Prin aceste activităţi, prejudiciul total adus bugetului de stat este, conform DNA, estimat la peste 77 milioane lei şi reprezintă TVA de la care Robert Negoiţă s-a sustras prin ascunderea activităţii economice derulate în nume propriu, în perioada 2005 - 2009.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

eveniment dna robert negoita primar evaziune fiscala
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024