Răspunsul Bisericii la cerinţa premierului Cîţu, de a se implica mai mult în campania de vaccinare
Premierul Florin Cîţu a lansat un apel către Biserica Ortodoxă Română, de a se implica mai mult în eforturile Guvernului de a promova campania de vaccinare în rândul populaţiei, precizând că "este nevoie de o implicare a Bisericii în această campanie de vaccinare, mai ales în mediul rural".
De Redactia Observator la 05.04.2021, 16:58Biserica salută cu bucurie apariţia vaccinurilor anti-Covid
Vasile Bănescu, purtător de cuvânt: "Ajutorul Bisericii există și se (va) traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioși a informațiilor cuprinse in Broșura „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”, material oficial informativ pe care toate cultele religioase l-au primit in ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conținutul acestei broșuri este deja cunoscut de preoți. Ei îl comunică credincioșilor în diferite ocazii. Așa au fost și sunt îndemnați, inclusiv de Patriarhia Română. Clericii pot transmite informațiile despre vaccinarea „gratuită, sigură și voluntară”, așa cum reies acestea dintr-un document asumat de cele mai înalte autorități medicale din România. Este ceea ce pot face reprezentanții cultelor. Biserica Ortodoxă Română și-a exprimat și a reiterat frecvent poziția sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariția vaccinurilor anti-Covid", se arată în comunicatul Bisericii, privind implicarea în actul de informare a credincioșilor referitor la vaccin și vaccinare.
"Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută și majoră care ține nu doar de sănătatea personală, ci și de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent și din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului și, în urma consultării cu medicul de familie, sa ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor și a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă", a precizat Bănescu.