România renunţă la plastic. Lista completă a produselor pe care nu le vom mai regăsi pe rafturi de la 3 iulie
România renunţă la plastic. O directivă europeană care obligă ţările membre să scoată de la vânzare o mare parte dintre obiectele confecţionate din acest material intră în vigoare în mai puţin de o lună.
De Andreea Milea la 10.06.2021, 22:05În mai puţin de o lună, România trebuie să renunţe la plastic, la fel ca toate celelalte state membre ale Uniunii Europene. Din data de 3 iulie, România va fi obligată să renunţe la anumite produse din plastic. Vorbim despre pahare, paie, tacămuri, dar şi despre beţisoarele de urechi.
În paralel, farfuriile de plastic, dar şi alte produse din acest material vor rămâne în continuare la raft până când oficialii vor găsi o soluţie pentru a le produce în continuare din materiale biodegradabile. Toate aceste produse nu vor fi retrase automat din magazine, ci vor putea fi vândute în continuare până ce stocurile vor fi epuizate.
La nivel european, 75% dintre europeni îşi doresc să se renunţe treptat la plastic, iar principalul argument este că 80% din deşeurile ajunge în mări şi oceane sunt din plastic. Statele membre UE au avut timp doi ani să se pregătească pentru aceste schimbări, iar Comisia Europeană a anunţat că statele care nu vor respecta reguli după 3 iulie ar trebui să se aştepte la proceduri de infrigement.