Rute ocolitoare pentru a evita aglomeraţia de pe Valea Prahovei. Cum găsim mai uşor loc de parcare
Drumul spre munte este de cele mai multe ori un coşmar pentru turişti, mai ales dacă vorbim despre perioadele de vârf de sezon.
De Claudiu Loghin la 28.01.2024, 14:28Claudiu Loghin, reporter Observator: Dacă ne referim la stațiunea Poiana Brașov, vorbim prima dată de drumul către munte pentru turiștii care vin, spre exemplu, din București și Ploiești. Sfatul este legat de folosirea aplicațiilor pentru monitorizarea traficului și dacă este aglomerat pe Valea Prahovei, alegerea rutei alternative, DN1A, prin Vălenii de Munte, Cheia și Săcele. Când ne îndreptăm către Poiana Brașov cu siguranță va trebui să căutăm un loc de parcare. La 2 km înspre Brașov, în Poiana Mică, parcarea cu 430 de locuri avea peste 300 de locuri libere. Așadar, acesta este al doilea sfat: dacă mergem în Poiana Brașov, să lăsăm mașina în această parcare. Există mijloace de transport în comun cu care, pe baza tichetului de parcare, transportul este gratuit de la parcare până la baza pârtiei. Am ajuns la baza pârtiei, trebuie să procurăm o cartelă pentru instalațiile de transport pe cablu. O idee foarte bună este să o procuram chiar din holul parcării amenajate in Poiana Mică. Astfel, scutim coada de la casieriile pentru instalațiile de transport pe cablu.