Scandal într-un local din Baia Mare. Trei angajaţi, agresaţi de mai mulţi bărbaţi care au fugit, apoi
Un scandal a izbucnit între mai multe persoane aflate într-un local din Baia Mare, duminică, iar după intervenţia celor care asigurau paza, trei dintre angajaţi au fost atacaţi de agresori. Poliţiştii au deschis o anchetă şi au identificat trei suspecţi, cu vârste cuprinse între 26 şi 37 de ani.
De Redactia Observator la 09.01.2023, 01:50"Azi-noapte, polițiștii băimăreni au fost sesizați să intervină la aplanarea unui conflict între mai multe persoane, produs la un local de pe strada Școlii din municipiu. În urma deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că, în urma unui scandal iscat între mai multe persoane în incinta localului și în urma interventiei angajatului responsabil cu ordinea în local și a firmei de pază, trei dintre angajați ar fi fost agresați de persoanele recalcitrante", a anunţat, duminică, Poliţia Judeţeană Maramureş.
Persoanele implicate în altercație nu se mai aflau la fața locului la momentul sosirii polițiștilor, dar dintre aceștia au fost identificați, în baza informațiilor deținute, ca fiind trei bărbați în vârstă de 26, 34 și 37 de ani, toți din Baia Mare. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.