Sărbătoare culinară în Mureş. Zeci de biciclişti au pedalat 20 de kilometri pentru o porţie de zacuscă
Cu bicicleta după zacuscă! Când au auzit că se pune de o degustare în aer liber, mai mulţi împătimiţi ai ciclismului din Mureş nu au mai stat pe gânduri. Au pedalat din Reghin preţ de 20 de kilometri pentru a lua parte la festin. Aşa s-au asigurat şi că au poftă de mâncare. Producătorii locali din zonă i-au întâmpinat cu preparatele aburinde.
De Redactia Observator la 03.10.2021, 10:34A fost forfotă mare, ieri, la marginea localităţii Uila, din Mureş. Este anotimpul în care se face zacusca, iar producătorii locali, care se mândresc cu reţetele lor, au vrut să transforme gătitul într-o sărbătoare culinară. Vestea a ajuns şi la Reghin, unde un biciclist gurmand a zis că nu poate rata evenimentul.
"M am gândit să organizez o tură cu bicicleta pentru cei care vor să vină de la Reghin până aici. O să mâncăm o zacuscă un, duiaş, stăm un pic în natură şi apoi mergem acasă", spune Cristian Man, localnic din Reghin.
Zeci de kilometri pentru o porţie de zacuscă
Cu o armată întreagă de mâncăi pe urmele lui, biciclistul a pedalat preţ de 20 de kilometri. Numai bine pentru a-şi face pofta de mâncare. Gazdele îi aşteptau deasupra cazanelor, cu reţete variate.
- Proiectul inedit care sare în ajutorul micilor producători din comuna Armeniș: "Invităm orășenii să lucreze...
- Românii aleg să mânânce tot mai des fructe de mare. În aceste zile a avut loc Festivalul Mediteranean de la...
- Poiana Braşov va avea propriul festival de muzică electronică. "Massif" va debuta la începutul anului 2022
"Nu există zacuscă fără vinete, ceapă, gogoşari şi ardei capia", spune un localnic.
"Avem zacuscă clasică cu vinete, vinete picante, o tentă cu ardei iute, cu ciuperci, fasole si uacusca cu hribi", spune Emil Tămășan, organizator.
Pe lângă zacuscă, atât bicicliştii de la oraş, cât şi localnicii s-au bucurat de gulaş. S-au făcut 100 de porţii şi toată lumea a dat o mână de ajutor.
Petrecerea s-a terminat abia pe seară. Localnicii s-au întors la casele lor, iar bicicliştii au ars înapoi până la reghin aproape toate caloriile acumulate peste zi.