Antena LIVE

Curs valutar

Video

Staţiunea care a fost luată cu asalt de turişti, după ultima ninsoare

Vremea ţine cu copiii aflaţi la schi în vacanţă. La Rânca a început să ningă chiar când zăpada începea să se topească. Turiştii n-au stat pe gânduri şi au dat imediat fuga pe pârtiile care au devenit arhipline. 

De la 23.02.2024, 10:01

Zăpada a adus magia în vacanţă. La Rânca a nins liniştit, cu fulgi mari. Turiştii au prins de veste şi au început să vină în valuri.

Ca să le deschidă calea, drumarii au ieşit la treabă. 

Diana Speretoiu, reporter Observator: După o zi in care a nins ca-n povesti, turistii se bucura de soare, de vreme perfecta pentru cateva ture pe schiuri sau pe placa de snowboard.

Pârtia din centrul stațiunii Rânca, de la cota 1700, e cea mai animată. E plină de copii care profită de vacanţă. 

Pe acelaşi subiect

Staţiunea care a fost luată cu asalt de turişti, după ultima ninsoare

Copii-reporter: Respir aer de munte, aer curat şi îmi place aici la munte că schiezi. Am învăţat anul trecut să schiez şi acum nu mai pot să mă opresc din schiat.  

- Foarte interesant, de la început mi-am dorit. 

- Ai învăţat repede? 

- Da, într-o oră.

Instructori: Staţiunea este arhiplină. Copiii sunt dornici să înveţe să schieze.

- Destul de mulţi şi prind foarte repede. Fetele în special prind mai repede. Sunt puţin mai harnice. 

- Destul de mulţi, de la doi ani şi jumătate.

Și pe derdeluș a fost zarvă mare.  Și peste munți, la Voineasa, în județul Vâlcea, pârtiile sunt perfecte pentru sporturile de iarnă și zăpadă este din belșug.

Pe Valea Prahovei şi în Poiana Braşov nu a mai nins de o săptămână. Ca să nu închidă pârtiile, administratorii domeniilor schiabile au pus în funcţiune pe parcursul nopţilor tunurile cu zăpadă artificială. Soluţia nu va mai funcţiona însă şi în acest sfârşit de săptămână. Temperaturile cresc şi se vor atinge 15 grade Celsius inclusiv în zonele montane. 

Diana Speretoiu

Când mă întreabă cineva de unde sunt, îmi place să răspund mereu: De acasă de la Brâncuși! Sunt Diana Speretoiu. Din Gorj. Aduc în prim plan tot ce e mai frumos, dar și ce e nedrept, ne revoltă, ne șochează. ...

zapezi schi ranca
Întrebarea zilei
Aţi avea încredere să cumpăraţi o locuinţă nouă cu criptomonede?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Dispar două zboruri din București către două mari orașe europene. Companiile...
Fanatik.ro
Publicat 07.09.2024
Cum să trăiești mai mult și mai bine: dormi în weekend!
spotmedia.ro
Publicat 07.09.2024
Varză tocată la borcan. Cei 7 pași de aur pe care să îi urmezi pentru ca...
Gandul
Publicat 07.09.2024
Ce limbă vorbeau românii în Evul Mediu. Cum își spuneau în vremea lui...
Adevărul
Publicat 07.09.2024
E posibil să faci amor dacă ești un astronaut în spațiu? O Întrebare despre...
A1
Publicat 07.09.2024
Horoscopul zilei de 8 septembrie 2024. Berbecii sunt sfătuiți să-și...
CaTine
Publicat 07.09.2024
„Ați divorțat amândouă?”. Cum răspund Adriana și Karmen Simionescu...
spynews.ro
Publicat 07.09.2024
Motivul pentru care oamenilor obișnuiți le este greu să slăbească. Concluzia...
GSP
Publicat 07.09.2024
Clădirea impunătoare construită la dorința lui Nicolae Ceaușescu care a ajuns...
Click.ro
Publicat 06.09.2024
Experții au dezvăluit secretul dunelor de nisip sub formă de stea. Ce se...
Useit
Publicat 07.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Cine este românca care ar fi fost ucisă în atacul armat din SUA. Preda...
Redacţia.ro
Publicat 05.09.2024
SUA avertizează: „O escaladare dramatică”. Rusia a primit rachete balistice...
libertatea.ro
Publicat 07.09.2024
Divorțul dintre Jennifer Lopez și Ben Affleck ar putea „deveni urât” din...
ZU
Publicat 07.09.2024
Salată de ardei copți cu măsline și capere. Rețetă cu arome mediteraneene
Hello taste
Publicat 07.09.2024
Ce să faci când copilul nu vrea la școală. Sfaturile specialiștilor
Deparinti
Publicat 07.09.2024
Mai poate continua Ciucă strategia „ostașului în slujba...
ziare.com
Publicat 07.09.2024
Angélica Rivera și José Alberto Castro apar din nou împreună. Au fost...
Happy
Publicat 06.09.2024
Intoxicația cu paracetamol: cum o recunoști și cum se tratează
Medicool
Publicat 07.09.2024
Reacţia incredibilă a lui Dan Şucu pentru Gigi Becali, când şi-a dat seama...
orangesport.ro
Publicat 03.09.2024