"Trece prin sufletul meu". Atmosferă ca de basm in inima Suceavei cu un regal de muzică clasică
Atmosferă ca de basm aseară la Suceava, la cea de-a X-a ediţie a evenimentului "Simfonii de toamnă". Un regal de muzică clasică a prins viaţă cu ajutorul mai multor interpreţi, printre care s-au regăsit şi contratenorul Cezar Ouatu, soprana Maria Miron-Sîrbu și baritonul Basalic Iordache. Este un eveniment cu tradiție pentru suceveni, care vin de fiecare dată în număr foarte mare.
De Angela Bertea la 30.09.2023, 08:23- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Platforma care a prezis victoria lui Donald Trump scrie despre cine va câştiga alegerile în România. Clasamentul Polymarket
În inima Sucevei, pe scena din preajma Casei de Cultură, au urcat artiști ai Orchestrei Filarmonice "Paul Constantinescu" din Ploiești dar și alţi invitați de onoare.
Atmosferă ca de basm in inima Suceavei cu un regal de muzică clasică
Cezar Ouatu - interpret contratenor: Mă simt, în primul rând, privilegiat din punct de vedere al audienţei numeroase pentru că sunt peste 6.000 de suflete care vibrează cu această muzică frumoasă.
Evenimentul a fost unul plin de surprize, de la jocuri de artificii, lasere și până la un minunat spectacol cu drone.
- O profesoară din Focşani, printre cei mai buni 50 dascăli din lume. Cum a obţinut Ana-Maria Rusu recunoaştere...
- Mii de pasionaţi de muzică clasică au participat la Promenada Operei, eveniment care deschide stagiunea Operei...
- Balul Bucureştiului Interbelic 2023. Muzica, dansul şi istoria au readus atmosfera anilor '20 în Capitală
Dan Cușnir - manager de proiect: Acest eveniment nu mai este al nostru, este evenimentul publicului, este evenimentul Sucevei şi simţim ca o datorie pentru noi. Atâta timp cât publicul Sucevei asociază toamna cu simfoniile de toamnă, noi simţim că este datoria noastră să creem această seară magică.
Regalul de muzică clasică a fost apreciat din plin de cei prezenți.
Spectatori: Cred că sunt trei ani la rând de când vin. Trebuie, ca suceveni, să fim prezenţi pentru un aşa eveniment.
- Şi eu sunt, la rândul meu, muziciană, sunt mezzo soprană şi foarte rar am ocazia să văd un spectacol live la noi în oraş. Este foarte frumos şi binevenit mereu.
- Trece prin sufletul meu. Foarte frumos! Abia aşteptam spectacolul.
La fel ca în fiecare an, în cadrul evenimentului, a avut loc și o strângere de fonduri pentru finanțarea unor proiecte caritabile.