Vacanţă pentru elevii din Capitală şi 25 de judeţe. Cât costă o zi de distracţie pe pârtiile din Poiana Braşov
Pentru elevii din 25 de judeţe şi din Capitală a început vacanţa de schi. Aşa că se anunţă aglomeraţie mare la munte în următoarea săptămână. Pârtiile au fost pline încă de astazi de copii veniţi cu părinţii sau în tabere.
De Claudiu Loghin la 16.02.2024, 20:28Zeci de turişti au furat startul şi au testat primii zăpada proaspăt depusă pe pârtiile din Poiana Braşov. Lecţiile de schi în vacanţă sunt o bucurie pentru cei mici. Vremea ţine cu turiştii. Vacanţa la schi începe cu un weekend în care toate pârtiile din zona superioară a Masivului Postăvaru sunt deschise. În plus, pârtiile Drumul Roşu şi Sulinar au zăpadă numai bună de sus din Postăvaru până aici, în staţiunea Poiana Braşov şi îi aşteaptă pe toţi iubitorii de schi şi snowbording.
Cât costă o zi de distracţie pe pârtiile din Poiana Braşov
La miezul zilei, erau deja cozi la instalaţiile pe cablu, iar parcările de la baza pârtiilor au fost pline. Elevii din Bucureşti şi din 25 de judeţe sunt în vacanţă în urmăoarea săptămână. De mâine, un val de turişti sunt aşteptaţi pe pârtiile din toată ţara. "Pârtiile sunt foarte bine pregătite. O să fie un pic mai aglomerat decât acum. Asta înseamnă cel mult 20 de minute de aşteptam la gondolă", spune administratorul unei pârtii.
O zi de distracţie pe pârtiile din Poiana Braşov costă între 200 şi 300 de lei. Echipamentul de schi se închiriază cu 70 de lei, iar cel de snowboarding, cu 80 de lei. Se adaugă şi preţul transportului pe cablu, 200 de lei pentru adulţi sau 120 de lei pentru copii. Administratorii au veşti bune pentru schiori. Se fac probe pentru nocturnă pe Pârtiile Lupul Inferior şi Drumul Albastrz, iar sezonul următor s ar putea schia noaptea din vârful masivului Postrăvarul până în staţiunea Poiana Braşov.
Şi în Harghita elevii au invadat pârtiile. Cei mai multi sunt veniti în tabere de schi. Traficul din Capitala a fost astăzi dat peste cap de turiştii care se pregăteau să plece la munte. De pe 26 februarie vor intra în vacanţă elevii din 14 judeţe.