CNN: Acesta este momentul în care Putin recunoaște că lucrurile nu merg perfect în Ucraina
Kremlinul a acuzat miercuri că Statele Unite duc un război economic contra Rusiei. Sancțiunile economice internaționale l-au forțat pe Vladimir Putin să ia măsuri de urgență care să susțină economia în cădere a Rusiei, dar sunt speranțe mici printre oficialii americani că această presiune globală îl va opri pe Putin. Serviciile de informații americane susțin că cu cât mai izolat ajunge Putin cu atât va dezlănțui mai mult bombardamente în Ucraina, relatează CNN.
De Redactia Observator la 10.03.2022, 15:47Analistul politic Ian Bremmer, președintele Eurasia Group, a analizat miercuri împreună cu prezentatorului CNN, John King, cel mai recent discurs al președintelui rus Vladimir Putin, cel de pe 8 martie 2022, adresat și familiilor soldaților care luptă în Ucraina. Teama tuturor este că Rusia va lansa tot mai multe atacuri nediscriminatorii în Ucraina cum a făcut-o miercuri la Mariupol unde a bombardat un spital de copii și maternitatea din apropiere, a spus John King.
”Orice scenariu am analiza, Putin va ajunge într-o poziție mult mai rea, atât acasă, în politica internă, cu siguranță din punct de vedere economic, cât și mai important, dacă te uiți la securitatea europeană, adică motivul pentru care a invadat Ucraina de la bun început. Va ajunge într-o poziție mai rea ca înainte de invazie. Dacă nu cucerește Kievul sau îl îndepărtează pe Zelenski, nu va detensiona conflictul”, a comentat Ian Bremmer.
În discursul transmis de 8 martie poporului rus, Vladimir Putin a recunoscut că lucrurile nu merg perfect în Ucraina, susține prezentatorul CNN John King care subliniază că Putin minte în discurs când spune că nu sunt soldați în termen care luptă pe front.
Întrebat dacă există vreo semnificație în faptul că Vladimir Putin a vorbit despre pierderile armatei ruse în discursul televizat, Ian Bremmer a explicat că: ”nu sunt doar simple pierderi, sunt pierderi suferite în uciderea fraților și surorilor din Ucraina. Nu este ca războiul din Cecenia sau Afganistan. Mulți ruși vor avea probleme în a înțelege rostul acestui război, ruși luptând contra ucrainenilor. Dar pe măsură ce Zelenski câștigă războiul informațional în lume, Putin îl câștigă pe cel de acasă. Majoritatea rușilor cred în mod fals că ucrainenii au comis acte de genocid împotriva populației din Donbas, că Rusia a fost forțată în acest război din cauza acțiunilor agresive ale Ucrainei si ale NATO. Și pe măsură ce rușii vor suferi pierderi umane iar economia se va prăbuși vor da și mai mult vina pe NATO. Și asta va fi o problemă mare de învins pentru Occident, faptul că Putin are un asemenea control asupra informațiilor în interiorul Rusiei.”
- Rusia recunoaște în premieră că a trimis recruți în Ucraina, deși Putin declarase cu o zi în urmă că asta...
- Putin amenință că va lovi rapid Occidentul unde îl doare mai tare după ce SUA au declarat ”război economic”...
- CIA: Obosit și frustrat, Putin își va dubla eforturile de a distruge armata ucraineană fără a ține cont de...
Discursul integral al lui Vladimir Putin de 8 martie
”8 martie este una dintre zilele noastre preferate. Este plină de cele mai încântătoare sentimente. Aș dori să vă felicit cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii. Sper că cei dragi vă vor oferi îngrijire și căldură din inimă și că bunătatea și afecțiunea pe care le oferiți cu atâta generozitate familiilor, copiilor, nepoților, colegilor și prietenilor vor fi returnate înmulțit.
Trăim într-o perioadă dificilă, cu provocări și probleme globale de mediu, conflicte armate și nevoia de a ne proteja oamenii și țara, pandemia și lupta pentru viața și sănătatea a milioane de oameni. Dar nimic nu i-a putut opri pe bărbații noștri, nici măcar în timpul încercărilor din Marele Război Patriotic, să rostească cuvinte de dragoste femeilor, iar dragostea a fost stâlpul lor de sprijin și inspirație. Astăzi le spunem cuvinte de admirație și recunoștință soțiilor, mamelor, bunicilor, surorilor, fiicelor și prietenelor noastre pentru că ne sunt loiale, de încredere și ne sprijină în vremuri care ne pun la încercare.
La rândul său, statul va face tot ce este necesar pentru a sprijini familiile, o prioritate necondiționată pentru noi. Au fost deja stipulate alocații lunare pentru femeile însărcinate și familiile cu venituri mici care au copii cu vârsta de până la 7 ani. În plus, alocații vor fi plătite părinților singuri cu copii cu vârsta cuprinsă între 8 și 16 ani. Cred că astăzi ar trebui să adoptăm încă o decizie: să aprobăm alocații pentru copiii cu vârste cuprinse între 8 și 16 ani din toate familiile cu venituri mici, pe care trebuie să le susținem. Această decizie va intra în vigoare la 1 aprilie, iar aceste familii vor primi primele plăți în luna mai.
Dragi femei, tandrețea, afecțiunea și generozitatea voastră fac din această lume un loc mai bun, îmbinați tandrețea fermecătoare cu o forță interioară incredibilă. Știm câte femei lucrează în spitale la toate nivelurile, de la asistente și infirmiere până la medici șefi. În ultimii doi ani ați lucrat în condiții extrem de dificile, sub o presiune uriașă și uneori insuportabilă, luptând pentru a salva viața și sănătatea fiecărui pacient. Aș dori să vă transmit din toată inima recunoştinţa mea. Avem cuvinte speciale de respect pentru femeile care își fac datoria în Forțele Armate ale Rusiei. Vă mulțumim pentru loialitatea față de Patrie. Aș dori să mă adresez mamelor, soțiilor, surorilor și logodnicelor oamenilor și ofițerilor noștri, care luptă pentru apărarea Rusiei în timpul operațiunii militare speciale.
Știu că sunteți îngrijorate pentru cei dragi. Puteți fi mândre de ei, așa cum toată țara este mândră și îngrijorată pentru ei. Aș dori să subliniez că soldații în termen nu participă și nu vor lua parte la lupte. Și nu vom chema suplimentar rezerviști. Doar personalul militar profesionist îndeplinește sarcinile care le sunt impuse.
Sunt sigur că vor proteja securitatea și pacea poporului rus. Astăzi aș vrea să amintesc cuvintele scrise de o femeie pe care compatrioții ei au descris-o ca fiind minunată și pe care oamenii o numeau Mama – Împărăteasa Ecaterina a II-a, a cărei sculptură se află aici, la Kremlin. Nu era rusoaică prin naștere, dar era mândră că a devenit rusoaică. Iată ce a scris ea: „Îmi voi apăra patria cu limba, cu pixul și cu sabia cât voi trăi”. Astăzi considerăm că aceste cuvinte „patrie”, „mamă” și „iubită” au aceeași valoare pentru noi. Și așa va fi mereu. Vă salutăm de Ziua Internațională a Femeii.”