Atacul de la Tripoli: Un american, un francez, doi filipinezi și un sud-coreean au fost uciși
Un american, un francez, doi cetățeni filipinezi și un sud-coreean au fost împușcați mortal de persoane înarmate care au luat cu asalt marți un mare hotel din capitala libiană Tripoli, a anunțat un purtător de cuvânt din cadrul securității
De Redactia Observator la 28.01.2015, 08:16Un american, un francez, doi cetățeni filipinezi și un sud-coreean au fost împușcați mortal de persoane înarmate care au luat cu asalt marți un mare hotel din capitala libiană Tripoli, a anunțat un purtător de cuvânt din cadrul securității
Acest purtător de cuvânt, Issam Al-Naass, a declarat pentru AFP că "cei cinci străini uciși în atac sunt un american, un francez, două femei filipineze și un sud-coreean".
Purtătorul de cuvânt nu a fost imediat în măsură să precizeze identitatea lor. Ramura libiană a grupării jihadiste Statul Islamic (SI) a revendicat atacul ce a făcut cel puțin nouă morți în hotelul Corinthia din centrul Tripoli.
În acest hotel sunt de obicei cazați diplomați, responsabili libieni și străini.
Într-un videoclip postat pe site-uri jihadiste, ramură libiană a SI a difuzat fotografia unuia dintre autorii atacului prezentat ca "Abu Ibrahim al-Tounsi (tunisianul), primul kamikaze care a lansat atacul împotriva hotelului Corinthia".