Cel puţin 11 oameni au murit şi alţi 18 au fost răniţi în urma alunecărilor de teren, din Indonezia
După incidentul aviatic, o nouă tragedie loveşte Indonezia. Cel puţin 11 persoane au murit şi alte 18 au fost rănite, după ce ploile abundente au provocat două alunecări de teren. Ţara este frecvent afectată de inundaţii şi furtuni puternice.
De Andreea Anghel la 10.01.2021, 10:23- Vremea neprietenoasă a făcut ravagii într-o regiune din Indonezia
- În urma a două alunecări de teren, au fost raportate cel puţin 11 persoane decedate şi 18 răniţi
Ploile abundente au provocat două alunecări de teren în Indonezia, lăsând cel puţin 11 morți și 18 răniți, la doar câteva ore după ce un avion a dispărut de pe radar, la scurt timp de la decolare, provocând o adevărată tragedie aviatică.
Alunecările de teren din satul aflat la sud-est de Jakarta s-au întâmplat sâmbătă, în jurul orei locale 16:00, a confirmat un purtător de cuvânt al Consiliului Național de Administrare a Dezastrelor.
"Prima alunecare de teren a fost declanșată de precipitații ridicate și condiții instabile de sol. Alunecarea de teren ulterioară a avut loc în timp ce ofițerii evacuau încă victimele în jurul primei zone de alunecare de teren", a declarat Raditya Jati, purtătorul de cuvânt.
Potrivit informaţiilor locale, se crede că lucrătorii misiunii de căutare și salvare se numără printre cei care au murit în incident, notează dailystar.co.uk.
În prezent, zona se confruntă cu ploi extreme și furtuni care fac ravagii. Misiunea de salvare va continua, membrii armatei și forțelor de poliție indoneziene alăturându-se salvatorilor locali, care așteaptă sosirea echipamentelor suplimentare.
Vremea face ravagii
Președintele indonezian Joko Widodo a declarat, în octombrie 2020, că ploile abundente ar putea provoca noi inundații, precum și alunecări de teren, afectând totodată industria agricolă a țării.
Indonezia este frecvent afectată de alunecări de teren, precum și de inundații în timpul sezonului ploios, care se desfășoară în mod normal din noiembrie până în martie, în ultimii ani, acest lucru fiind agravat de defrișările din toată țara.
Tragedia vine la mai puțin de 24 de ore după ce un avion indonezian s-a prăbușit în ocean, după ce a decolat de pe aeroport.
Andreea Anghel are o experiență de doi ani în presa audiovizuală, iar din octombrie 2020 s-a alăturat echipei observatornews.ro. ...
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
Stiri Sportive Citește și