Cel puţin opt morţi şi 23 răniţi grav în timpul unui festival de muzică cu peste 50.000 de oameni, din SUA
Cel puţin opt persoane au murit şi mai multe rănite după ce mulţimea s-a panicat, vineri seară, la festivalul de muzică Astroworld din Houston, în sudul Statelor Unite, au anunţat autorităţile.
De Redactia Observator la 06.11.2021, 10:43Cel puțin opt persoane au fost ucise și mai multe au fost rănite în urma unei busculade la deschiderea festivalului de muzică Astroworld. Fanii s-au năpustit spre scenă în timpul deschiderii festivalului din Houston, au anunțat autoritățile.
Șeful pompierilor din Houston, Samuel Peña, a confirmat cifrele privind numărul victimelor la o conferință de presă organizată sâmbătă dimineața devreme, relatează mediafax.ro.
„Mulţimea a început să se mişte în faţa scenei. Asta a creat un început de panică iar mai multe persoane au fost rănite”, a declarat şeful pompierilor din Houston, Samuel Pena.
„Sunt cel puţin opt decese confirmate în această seară şi mai mulţi răniţi”, a indicat el, precizând că 17 persoane au fost transportate la spital, între care 11 victime cu stop cardiac, news.ro.
Pompierii au dus la spital 17 persoane, 11 dintre ele fiind în stop cardiac
Peña a declarat că, vineri, în jurul orei 21.00, mulțimea care se adunase pentru un spectacol al rapperului Travis Scott a început să se împingă spre partea din față a scenei, provocând panică. Oamenii au căzut inconștienți, iar haosul a escaladat până la ora 21.38, când a fost declanșat un „incident cu victime în masă", a spus el. Nu este, deocamdată, clar ce a provocat dezastrul.
„Cred că este foarte important ca niciunul dintre noi să nu speculeze. Nimeni nu are toate răspunsurile încă", a declarat șeful poliției din Houston, Troy Finner.
The Houston Chronicle a declarat că Scott s-a oprit de mai multe ori în timpul spectacolului de 75 de minute când a observat busculada și a cerut paznicilor să se asigure că spectatorii sunt bine.
Poliţia a anunţat că AstroWorld Festival Music din Houston, Texas, a fost anulat. La eveniment, participau aproximativ 50.000 de persoane. Mai multe persoane au fost victime ale supradozelor de fentanil, opt persoane au murit, 23 spitalizate şi 300 au primit îngrijiri.