Antena LIVE

Curs valutar

Video

Colegiul Electoral Federal din SUA a validat victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale: "Voinţa poporului a învins"

Joe Biden a fost din nou declarat câștigător al alegerilor prezidențiale din SUA, după ce, luni seară, Colegiul Electoral Federal a confirmat alegerea candidatului Partidului Democrat în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

De la 19.01.2021, 15:14
WhatsApp
Colegiul Electoral Federal din SUA a validat victoria lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale Profimedia

Joseph Biden a primit deja 302 voturi ale electorilor federali, depăşind pragul de 270 de voturi, necesar pentru confirmarea în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

La finalul procedurii de vot a Colegiului Electoral Federal, Biden a obţinut 306 voturi, iar Donald Trump, preşedintele în funcţie al SUA, 232, potrivit CNN.

În primul său discurs după validarea alegerii, Joe Biden a salutat ceea ce a numit "victoria democraţiei" şi a promis, din nou, că va fi preşedintele tuturor americanilor. 

"O dată mai mult, în America, domnia legii, Constituţia noastră şi voinţa poporului au învins. Democraţia noastră - agresată, pusă la încercare, ameninţată - s-a dovedit a fi rezistentă, reală şi puternică. Votul Colegiului Electoral reflectă faptul că şi în condiţiile unei crize de sănătate publică cum nu am mai trăit până acum, oamenii au votat.

Au votat într-un număr record", a spus Biden.

Trump refuză să-şi recunoască înfrângerea

Votul celor 538 de mari electori - care oficializează victoria lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie şi este în mod teoretic o formalitate - are în acest an o importanţă deosebită, din cauza refuzului lui Donald Trump de a-şi recunoaşte înfrângerea, relatează AFP.

Republicanul continuă, la Casa Albă, să denunţe - fără probe - ”cele mai trucate alegeri din istoria americană”, aşa cum a făcut-o duminică, într-un mesaj postat pe Twitter:

”Cum pot state şi oficiali politici să confirme nişte alegeri în care frauda şi neregulile au fost demonstrate?”.

Tabăra sa nu a fost în măsură să prezinte cel mai mic element care să-i susţină acuzaţiile, iar recursurile pe care le-a formulat în justiţie au fost aproape toate respinse.

După etapa solemnă de luni, este posibil ca un număr mai mare de aleşi republicani să accepte să recunoască victoria lui Joe Biden.

Însă este puţin probabil ca Donald Trump să facă acest lucru, cu atât mai mult cu cât, potrivit unor sondaje, o mare parte dintre alegătorii săi - 68%, potrivit Fox News - nu-l consideră pe democrat drept învingătorul legitim.

”Lupta abia începe!!!”, a scris în weekend preşedintele în exerciţiu pe Twitter.

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

alegeri prezidentiale sua donald trump joe biden
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024