DECLARAŢIE ŞOC făcută în urmă cu scurt timp: "Suntem în război. Lumea duce un al TREILEA RĂZBOI MONDIAL"
"Suntem în război. Lumea duce un al treilea război mondial: Ucraina, Orientul Mijlociu, Africa, Yemen ... Este foarte grav", este declaraţia care a făcut astăzi înconjurul lumii.
De Redactia Observator la 07.12.2016, 22:43"Suntem în război. Lumea duce un al treilea război mondial: Ucraina, Orientul Mijlociu, Africa, Yemen ... Este foarte grav", este declaraţia care a făcut astăzi înconjurul lumii.
Cuvintele îi aparţin lui Papa Francisc, care a comentat astfel atunci când a fost solicitat să comenteze mesajul postbelic ''Să nu mai fie război!'', în contextul comemorării centenarului primei conflagrații mondiale.
Liderul catolic a opinat că aceste cuvinte nu au fost luate în serios, pentru că după Primul Război Mondial a urmat al Doilea, iar după al Doilea este al treilea, cu care ne confruntăm acum, sistematic.
''Suntem în război. Lumea duce un al treilea război mondial: Ucraina, Orientul Mijlociu, Africa, Yemen ... Este foarte grav. Prin urmare, noi spunem cuvintele "Să nu mai fie război!", dar, în același timp, fabricăm arme și le vindem /.../ celor care luptă /.../ care sunt în război unii cu alții'', a declarat Suveranul Pontif într-un interviu pentru săptămânalul catolic belgian ''Tertio'', dat publicității miercuri de Vatican.
Papa Francisc crede că Europa duce lipsă de lideri în prezent. ''Există o teorie economică pe care nu am încercat să o confirm, dar pe care am citit-o în mai multe cărți, și anume că, în istoria omenirii, atunci când un stat a văzut că situația conturilor sale nu este bună a purtat război pentru a echilibra bugetul. Cu alte cuvinte, este unul dintre cele mai simple moduri de a produce bogăție. Cu siguranță, prețul este foarte mare: sânge'', a spus papa.
Comentariile Papei Francisc intervin în contextul în care Europa se confruntă cu creșterea sprijinului pentru partidele antieuropene, creștere economică slabă și diviziuni interne cu privire la modul de a gestiona un aflux record de migranți și refugiați, scrie DPA.
Născut în Argentina din imigranți italieni, Francisc este primul papă din afara continentului european în 13 secole. El a lansat de multe ori apelul ca Europa să respingă excesul capitalist, să fie deschisă pentru migranți și să reducă șomajul în rândul tinerilor, amintește agenția germană de presă.