Imagini impresionante la Atena. Sute de greci au aprins lumânări în memoria celor morți în marele incendiu
Imagini impresionante la Atena, unde sute de oameni au omagiat, în faţa parlamentului, memoria celor ucişi sau dispăruţi în marele incendiu de săptămâna trecută. Bilanţul tragediei a ajuns la 81 de morţi, din care doar 70 au fost identificaţi. Tot mai multe voci susţin că multe vieţi puteau fi salvate dacă autorităţile ar fi fost mai bine pregătite pentru eventualitatea unui asemenea dezastru.
De Redactia Observator la 31.07.2018, 10:52Imagini impresionante la Atena, unde sute de oameni au omagiat, în faţa parlamentului, memoria celor ucişi sau dispăruţi în marele incendiu de săptămâna trecută. Bilanţul tragediei a ajuns la 81 de morţi, din care doar 70 au fost identificaţi. Tot mai multe voci susţin că multe vieţi puteau fi salvate dacă autorităţile ar fi fost mai bine pregătite pentru eventualitatea unui asemenea dezastru.
Oamenii s-au adunat în tăcere în apropierea Parlamentului grec, în jurul unei inimi formate din lumânări, în amintirea celor ce au pierit în marele incendiu. Tot din lumânări a fost scrisă data de 23 iulie, ziua tragediei. Majoritatea celor prezenţi nu erau rude sau prieteni ai victimelor dar au simţit, totuşi, nevoia de a-şi exprima durerea şi solidaritatea cu familiile îndoliate.
Guvernul este criticat nu doar de partidele de opoziţie, ci şi de mulţi cetăţeni de rând, pentru lipsa măsurilor care ar fi putut limita proporţiile dezastrului. Incendiul a devastat câteva staţiuni binecunoscute de locuitorii Atenei. Oamenii spun că atât căile de evacuare, cât şi sistemele de avertizare în caz de incendiu sunt insuficiente.
La o săptămână după incendiu, premierul Alexis Tsipras a făcut prima vizită în zona sinistrată. Guvernul afirmă că el a coordonat, în acest timp, din capitală, măsurile de ajutor pentru cei afectaţi. Dar opoziţia aminteşte că ministrul apărării, liderul unui mic partid din coaliţia guvernamentală, a vizitat joi regiunea şi a fost primit cu lozinci ostile.