Antena LIVE

Curs valutar

LUNA TERORII. Apelul ISIS a fost ascultat: "Faceţi din Ramadan luna Jihadului şi a calamităţilor" (FOTO, VIDEO)

În ultima lună, sute de oameni şi-au pierdut viaţa după unele dintre cele mai sângeroase atacuri comise vreodată de gruparea teroristă ISIS. În această perioadă, care coincide cu sărbătoarea Ramadanului, zeci de atentate teroriste au avut loc în Bangladesh, Irak, Iordania, Yemen, dar şi în Europa şi Statele Unite.

De la 04.07.2016, 15:25
WhatsApp

În ultima lună, sute de oameni şi-au pierdut viaţa după unele dintre cele mai sângeroase atacuri comise vreodată de gruparea teroristă ISIS. În această perioadă, care coincide cu sărbătoarea Ramadanului, zeci de atentate teroriste au avut loc în Bangladesh, Irak, Iordania, Yemen, dar şi în Europa şi Statele Unite.

În luna mai a acestui an, purtătorul de cuvânt al ISIS, Abu Muhammad al-Adnani, le-a cerut adepţilor grupării să facă din sărbătoarea Ramadanului una a “cuceririlor şi a Jihadului". "Faceţi să devină o lună a calamităţilor oriunde în lume pentru toţi cei care nu cred”, a fost apelul trimis teroriştilor.

Răspunzând se pare acestui apel, militanţi ISIS sau oameni care au jurat credinţă grupării teroriste au dus la îndeplinire atacuri în mai multe ţări din Orientul Mijlociu, dar şi în Europa şi Statele Unite, scrie CNN, care face o trecere în revistă a atentatelor comise de la începutul Ramadanului (7 iunie).

21 iunie, Iordania – 6 morţi

Un atac cu maşină-capcană a fost comis în nord-estul Iordaniei, într-o zonă "no man's land" din triunghiul în care se întâlnesc frontierele regatului, Siriei şi Irakului. Iordanienii au comasat în această zonă peste 60.000 de sirieni care s-au refugiat în ţară.

Maşina-capcană, condusă de către un kamikaze, a plecat din tabăra improvizată pentru refugiaţi, a trecut printr-o deschidere - folosită pentru aducerea de ajutoare umanitare - într-un val de pământ care desparte tabăra de prima poziţie a armatei, în regiunea Rokbane. Şase militari iordanieni au fost ucişi.

Atacul a fost revendicat o săptămână mai târziu de ISIS.

27 iunie, Liban – 5 morţi şi 15 răniţi

Pe 27 iunie, patru militanţi jihadişti s-au detonat într-un oraş creştin – Qaa - de la graniţa dintre Siria şi Liban, ucigând cinci persoane şi rănind 15.

27 iunie, Yemen – 40 de morţi

Tot pe 27 iunie, un şir de atacuri sinucigaşe au provocat moartea a 40 de persoane în oraşul Mukalla din Yemen. Oraşul Mukalla a fost cucerit de terorişti anul trecut, iar armata yemenită a preluat controlul în luna aprilie a acestui an.

28 iunie, aeroportul Ataturk din Istanbul – 45 de morţi şi 238 de răniţi

Marţi, în jurul orei 22.30, trei persoane înarmate au deschis focul la aeroportul Ataturk din Istanbul, al treilea cel mai aglomerat din Europa. Ele au fost împuşcate de forţele de ordine şi au detonat bombele pe care le aveau asupra lor înainte de muri.

Potrivit ultimului bilanţ, 45 de oameni au fost ucişi, iar 238 de persoane au fost rănite. Dintre răniţi, 52 de persoane primesc în continuare îngrijiri. Douăzeci dintre răniţi se află în stare gravă la terapie intensivă.

Triplul atac de la Istanbul, al patrulea şi cel mai sângeros comis în Turcia de la începutul anului, nu a fost revendicat, însă autorităţile turce sunt convinse că este vorba de gruparea Stat Islamic.

1 iulie, Dacca – 20 de morţi

Vineri, 1 iulie, ISIS a revendicat atentatul comis de bărbaţi înarmaţi într-o cafenea din Dacca, capitala Bangladesh-ului, în care şi-au pierdut viaţa 20 de persoane.

Jihadiştii au ucis 20 de civili pe care i-au luat ostatici într-un restaurant din Dacca. Teroriştii făceau parte dintr-o grupare din Bangladesh, autorităţiule susţinând că aceştia nu ar avea legătură cu organizaţia Statul Islamic. î

În urma luării de ostatici şi-au pierdut viaţa şi doi poliţişti.

2 iulie, Bagdad: 213 morţi şi 200 de răniţi

Sâmbătă, ISIS a revendicat unul dintre cele mai sângeroase atentate comise vreodată pe teritoriul Irakului. Ultimul bilanţ al exploziei unei maşini capcană indică cel puţin 213 morţi, dintre care mulţi copii.

Un atacator sinucigaș al grupării extremiste sunnite și-a detonat mașina plină cu explozibili în noaptea de sâmbătă spre duminică pe o stradă aglomerată în cartierul comercial Karrada, atentatul făcând de asemenea peste 200 de răniți.

Deflagrația puternică a provocat incendierea mai multor imobile și magazine.

În ultimele trei săptămâni, alţi zeci de oameni şi-au pierdut viaţa în atacuri comise de susţinători declaraţi ai ISIS.

12 iunie, Orlando (SUA) - 50 de morţi şi 53 de răniţi

Cel puţin 50 de persoane sunt ucise, iar alte 53 sunt rănite, dintre care multe extrem de grav, într-un atac armat într-un club de noapte din Orlando, în Florida.

Autorul masacrului, Omar Mateen, este ucis de trupe SWAT într-un schimb de focuri.

Mateen, în vârstă de 29 de ani, era un cetăţean american născut şi crescut la New York de părinţi afgani. Înaintea atacului, Mateen a apelat numărul de urgenţă 911 pentru a jura fidelitate jihadiştilor Statului Islamic, apoi i-a luat prizonieri pe petrecăreţi. În timpul apelului, suspectul ar fi vorbit despre teroriştii care au detonat explozibili la maratonul din Boston, Tamerlan şi Djohar Ţarnaev.

14 iunie, Paris - 2 morţi

Autorităţile franceze au pus capăt unei luări de ostatici revendicate de jihadiştii grupării Stat Islamic, după ce atacatorul a fost împuşcat mortal de poliţişti. Suspectul, care a jurat fidelitate grupării teroriste, a înjunghiat mortal un poliţist în faţa propriei case din suburbia pariziană Magnanville, înainte de a-i lua ostatici pe soţia şi pe fiul poliţistului, în vârstă de trei ani.

Soţia poliţistului a fost găsită moartă, după ce forţele de intervenţie şi-au forţat intrarea în locuinţ, în timp ce copilul a scăpat nevătămat. Procurorii francezi au lansat o anchetă pentru a determina dacă atacul din Magnanville a fost dirijat de o grupare teroristă, deşi atacatorul era vecinul familiei.

Martorii susţin că suspectul a strigat ”Allahu Akbar”, în timp ce îl înjunghia în repetate rânduri pe poliţistul francez, care se întorcea de la muncă. Victima a fost identificată drept Jean-Baptiste Salvaing, în vârstă de 42 de ani, comandantul forţelor poliţieneşti din Les Mureaux. În momentul atacului, Salvaing era îmbrăcat în civil.

Autorităţile l-au identificat pe atacator ca fiind un vecin al familiei şi au încercat să negocieze cu acesta în timpul luării de ostatici. Explozii puternice s-au auzit în Manganville, atunci când forţele de intervenţie au intrat în locuinţă.

Şi atacurile s-ar putea să nu se oprească aici. Pentru teroriştii islamici, luna sfântă a Ramadamului – o lună de rugăciune şi postr pentru majoritatea musulmanilor, este văzută ca un moment oportun pentru a lansa atacuri teroriste.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

isis atac terorist ramadan explozie incendiu
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024