Meghan și Harry, puși la zid de tabloidele britanice după acuzațiile aduse Casei Regale: ”Vor să distrugă monarhia!”
O lume întreagă a stat în acest weekend cu ochii pe Londra. Luni dimineață a fost difuzat mult-aşteptatul interviu acordat de Maghan şi Harry realizatoarei TV, Oprah Winefrey.
De Redactia Observator la 08.03.2021, 18:00Iar scandalul preconizat nu a întârziat să apară, oricum, tensiunile erau foarte mari. Meghan și Harry au făcut dezvăluiri şocante despre familia regală britanică. Dezvăluiri care numai bine nu fac imaginii monarhiei şi a Palatului Buckingham. Meghan a acuzat familia regală de rasism şi a dezvăluit că viaţa trăită la palat a făcut-o să aibă gânduri sinucigaşe. Harry, între timp, a declarat că fratele şi tatăl lui sunt prizonerii coroanei.
”Meghan și Harry vor să distrugă monarhia”
Meghan Markle i-a acuzat pe membrii Casei Regale britanice de rasism și a sugerat ca aceștia au împins-o în pragul sinuciderii. Ziarele britanice nu au fost deloc blânde cu Meghan. Ba chiar presa de peste ocean scrie că tabloidele au avut o reacție isterică după difuzarea interviului.
”Meghan acuză Palatul de rasism” titrează Daily Mail care a tratat subiectul în zeci de articole și comentarii. ”Meghan s-a gândit la sinucidere când era însărcinată în 5 luni, Kate a făcut-o să plângă și Casa Regală a refuzat să-l facă prinț pe Archie pentru că era îngrijorată de cât de negru va fi” este un alt titlu de pe site-ul publicației.
Prezentatorul Piers Morgan a lansat unul dintre cele mai dure comentarii la adresa cuplului: ”Maratonul de văicăreală, lung de două ore al lui Meghan și Harry a fost o diatribă grețoasă, o propagandă cinică cu momeală rasistă pentru a o răni pe regină în timp ce soțul ei zace în spital - pentru a distruge monarhia”, a acuzat acesta într-un editorial în Daily Mail.
”Meghan Markle nu se va mai întoarce niciodată în Marea Britanie după ce a înfuriat Familia Regală cu interviul bombă de la Oprah”, scrie The Sun care a inventat un cuvânt nou pentru a descrie scandalul ”Megxile" ( n.r. Exilul lui Meg). Cei doi sunt certați și pe coperta tabloidului Daily Express - ”Regina: Familia și datoria ne unesc. Asta înseamnă (să fii) în serviciul public, Meghan și Harry! Nu o conversație egoistă la TV cu Oprah.”
CBS plătește o taxă de licență cuprinsă între 7 și 9 milioane de dolari pentru drepturile de difuzare a interviului luat de Oprah Winfrey prințului Harry și ducesei de Sussex, potrivit Wall Street Journal.
Prințul Harry: Regina și Prințul Phillip nu au făcut remarcile rasiste
Voci din Partidul Laburist cer o investigație a Casei Regale cu privire la acuzațiile de rasism. Într-o nouă înregistrare difuzată în premieră la CBS This Morning, Harry a spus că rasismul l-a gonit din Marea Britanie și că regina era prea ocupată să se întâlnească cu el, dar că nici regina și nici prințul Phillip nu au făcut remarcile rasiste.